- otravă
- OTRÁVĂ, otrăvuri, s.f. 1. Substanţă chimică toxică, care, introdusă sau formată în organism, provoacă tulburări importante, leziuni grave etc. şi uneori moartea; venin. 2. fig. Ceea ce provoacă un rău (moral), un necaz, o supărare; p. ext. amărăciune, răutate, venin. ♦ Epitet dat unei persoane foarte rele. [pl. şi: otrăvi] – Din sl. otrava.Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98OTRÁVĂ s. (rar) toxic, (pop.) venin, (înv.) toapsec. (O otravă mortală.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeotrávă s. f. (sil. -tra-), g.-d. art. otrávei; (soiuri) pl. otrăvuri/otrăviTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficOTR//ÁVĂ otravăăvuri f. 1) Substanţă toxică de natură animală, vegetală sau obţinută pe cale sintetică; venin; toxină. 2) fig. Stare de tristeţe adâncă; mâhnire; venin. 3) fig. Persoană foarte rea şi insuportabilă. [G.-D. otravei; Sil. -tră-; pl. şi otrăvi] /<sl. otravaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXotrávă (otrắvi), s.f. s.f. – 1. Venin. – 2. Harpie. – 3. (arg.) Femeie de stradă, prostituată. – Megl. utroavă. sl. otrava (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 151; Conev 93), cf. bg., sb. otrov, bg. otrav, ceh. otrava. – Der. otrăvi, vb. (a învenina, a intoxica), din sl. otraviti; otrăvicios, adj. (veninos); otrăvitor, adj. (veninos, toxic); contraotravă, s.f. (antidot), format după fr. contre-poison.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.