- orfan
- ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinţi sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um.Trimis de ionel_bufu, 09.05.2004. Sursa: DEX '98ORFÁN adj., s. (înv. şi reg.) sărac, sărman, (Maram. şi prin vestul Transilv.) sărăndic, (înv.) orfelin. (Copil orfan.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimePĂRUL-ORFÁNEI s. v. părul-fetei.Trimis de siveco, 23.11.2007. Sursa: Sinonimeorfán adj. m., pl. orfáni; f. sg. orfánă, pl. orfáneTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficORFÁN orfană (orfani, orfane) şi substantival (despre copii) Care a rămas fără părinţi (fără ambii sau fără unul); sărman. orfan de tată. /<ngr. orfanós, lat. orphanusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXorfán (orfánă), adj. – Copil fără (unul din) părinţi. – var. (înv.) şi mr. oarfăn. ngr. ỏρφανός (Cihac, II, 630; Roesler 573; Gáldi 215) var. şi mr. din lat. *orphanus (Candrea-Dens., 1274; REW 6105), cf. it. orfano, v. fr. orfene, cat. orfe, port. orfăo. – Der. orfană, s.f. (fată fără părinţi); orfanotrofiu (var. orfanotrofie), s.n. (orfelinat), din mgr. ὀρφανοτροφεϊον, sec. XVII, înv.; orfelinat, s.n. (casă de orfani), din fr. orphelinat.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.