sărman

SĂRMÁN, -Ă, sărmani, -e, adj. 1. (Adesea substantivat) Sărac (1). 2. (înv. şi reg.) Orfan. 3. (Adesea substantivat; exprimă compătimire faţă de cineva sau de ceva) Biet, nenorocit, sărac (7). [var.: (reg.) sărimán, -ă, sirimán, -ă, sirmán, -ă adj.] – Din bg., scr. siromah, cu schimbare de suf.

Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Sărman ≠ avut, bogat, bogătaş

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



SĂRMÁN adj. v. bastard, natural, nelegitim.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



SĂRMÁN adj., s. 1. adj., s. v. sărac. 2. adj. v. biet.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



SĂRMÁN adj., s. v. orfan.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



sărmán adj. m., pl. sărmáni; f. sg. sărmánă, pl. sărmáne

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



SĂRMÁN sărmană (sărmani, sărmane) 1) şi substantival (despre persoane) Care nu dispune de mijloace de existenţă; sărac; nevoiaş; mizer. 2) şi substantival Care trezeşte milă; vrednic de milă; biet; sărac; nenorocit. sărmanul orb! 3) (despre copii) Care şi-a pierdut ambii părinţi sau numai unul dintre ei; orfan. /<sl. siromahu, sb. siromah

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



sărmán (sărmáni), s.m. – 1. Sărac, proletar, amărît. – 2. Orfan. – var. înv. săriman, sîrman, suruman, Mold. sîr(u)man, siriman, suriman, Trans. sără(i)man. sl. siromachŭ ‹ gr. χειρομάχος (Cihac, II, 326; Giurescu, R. Istorică, XIII, 23-43), cf. bg., sb., cr. siromah, cu schimb de suf. -man. – Der. sărmănesc, adj. (înv., de sărman); sărmănie, s.f. (înv., sărăcie). – cf. siromah.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER