- oficiu
- OFÍCIU, oficii, s.n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituţii; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcţie, slujbă. ♢ loc. adj. şi adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziţie dată de o autoritate (şi nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ♢ Bune oficii = intervenţie binevoitoare în scopul unei concilieri; servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcţie. 4. Slujbă bisericească, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [var.: (înv.) ofís s.n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.Trimis de oprocopiuc, 01.05.2004. Sursa: DEX '98OFÍCIU s. I. 1. datorie, îndatorire, obligaţie, rol, sarcină. (Şi-a îndeplinit bine oficiu de gazdă.) 2. v. ser-viciu. II. v. agenţie.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeofíciu s. n. [-ciu pron. -ciu], art. oficíul; pl. ofíciiTrimis de siveco, 04.03.2009. Sursa: Dicţionar ortograficOFÍCI//U oficiui n. 1) Serviciu administrativ special în cadrul unei întreprinderi sau instituţii. oficiu poştal. oficiu comercial. ♢ Din oficiu a) în conformitate cu o dispoziţie a autorităţilor oficiale; b) în mod automat. 2) Local al acestui serviciu. 3) înv. Decret domnesc. 4): oficiu divin slujbă religioasă. /<lat. officium, germ. Offizium, fr. officeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXOFÍCIU s.n. 1. Serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. ♢ Din oficiu = fără a fi cerut; ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. Funcţie, îndatorire, slujbă. 3. (la pl.) Servicii, ajutoare, înlesniri. ♢ Bune oficii = intervenţie diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. Slujbă religioasă. 5. Mică încăpere lângă sufragerie în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei; cămară. [pron. -ciu, var. ofiţiu s.n. / cf. lat. officium, germ. Offizium, fr. office].Trimis de LauraGellner, 27.06.2005. Sursa: DNOFÍCIU s. n. 1. serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. o oficiu diplomatic = misiune diplomatică pe lângă o organizaţie internaţională; din oficiu = fără a fi cerut, ca un serviciu obligatoriu; (în mod) oficial. 2. funcţie, îndatorire, slujbă. 3. (pl.) servicii, ajutoare, înlesniri. o bune ĩi = intervenţie diplomatică a unui stat în vederea împăcării unor state în litigiu sau beligerante. 4. slujbă religioasă. 5. mică încăpere lângă sufragerie, în care se depozitează cele necesare pentru servirea mesei. (< lat. officium, germ. Offizium, fr. office)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNofíciu (ofícii), s.n. – Serviciu; birou; meserie; funcţie; slujbă religioasă. – var. înv. oficie. fr. office, lat. officium (sec. XIX). Este dubletul lui ofis, s.n., din fr., prin intermediul rus. ofis, sec. XIX, înv., şi al ofichie, s.f. (sarcină, misiune), din ngr. ỏφφίϰιον, sec. XVIII, înv. – Der. oficia, vb., din fr. officier; oficial (var. sec. XVIII ofichial), adj., s.m., din fr. officiel şi mai înainte din ngr. ỏφφιϰιάλης; oficialitate, s.f. din fr. officialité; oficină, s.f., din fr. officine; oficios, adj., din fr. officieux; oficinal, adj., din fr. officinal; cf. ofiţer.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.