ocurenţă

OCURÉNŢĂ, ocurenţe, s.f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanţă, întâmplare, conjunctură. 2. Prezenţă a unei unităţi lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence.

Trimis de oprocopiuc, 02.05.2004. Sursa: DEX '98



OCURÉNŢĂ s. (lingv.) frecvenţă. (ocurenţă unui cuvânt într-un text.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ocurénţă s. f., g.-d. art. ocurénţei; pl. ocurénţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



OCURÉNŢ//Ă ocurenţăe f. lingv. Prezenţă a unei unităţi de limbă într-un text (sub diferite forme). /<fr. occurrence

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



OCURÉNŢĂ s.f. Întâlnire, apariţie, circumstanţă întâmplătoare. ♦ (lingv.) Cuvânt dintr-un text (care apare într-o anumită formă flexionară). ♦ Fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ. [< fr. occurence, it. occorenza < lat. occurens – care întâmpină].

Trimis de LauraGellner, 04.12.2006. Sursa: DN



OCURÉNŢĂ s. f. 1. apariţie, circumstanţă întâmplătoare. 2. (lingv.) prezenţa unui cuvânt într-un text. 3. fel în care se prezintă o rocă sau un mineral într-un zăcământ. (< fr., /2/ engl. occurrence)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN