- oblânc
- OBLẤNC, oblâncuri, s.n. Partea de dinainte a şeii, mai ridicată şi încovoiată. – Din sl. oblonkŭ.Trimis de RACAI, 21.10.2003. Sursa: DEX '98oblânc s. n. (sil. -blânc), pl. oblâncuriTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficOBLÂNC oblâncuri n. Partea din faţă, puţin mai ridicată, a şeii. [Sil. o-blânc] /<sl. oblonkuTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXoblînc (oblấncuri), s.n. – Partea de dinaintea şeii, mai ridicată şi încovoiată. – Mr. blîncu, megl. ublonc. sl. obląku, din laku "arc" (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220; Conev 73; Vasmer, II, 241), cf. bg. oblăk, sb., cr., rus. obluk, slov. oblok, ceh. oblouk, pol. obłęk. Este dublet al lui obloc, s.n. (Trans., fereastră), din cr., slov. oblok, prin intermediul mag. ablak. – cf. oblon.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.