măsea

MĂSEÁ, măsele, s.f. 1. Fiecare dintre dinţii mari (terminaţi cu o suprafaţă plată) fixaţi în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om şi la unele animale, servind la zdrobirea şi la măcinarea alimentelor; molar¹. ♢ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârşitul adolescenţei. ♢ expr. (Oltean) cu douăzeci şi patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic şi isteţ, descurcăreţ, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător, a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi beţiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puţin, e insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foate puţin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roşii, cu frunze pătate roşu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părţi de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcţie, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.) – lat. maxilla "maxilar".

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MĂSEÁ s. 1. (anat.) molar. 2. (tehn.) (reg.) bot, boţ, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuş, gât, nod, umăr, ureche. (măsea la leuca carului.) 3. (tehn.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoş, cui, popă. (măsea la plug.) 4. (tehn.) colţ, dinte. (măsea la grapă.) 5. (tehn.) (reg.) bonţoc, căţel, coadă, mănuşă, mână. (măsea la coasă.) 6. (tehn.) (reg.) şiştoare. (măsea la joagăr.) 7. (tehn.) pană. (măsea la grindeiul de la piuă.) 8. (bot.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoşei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MĂS//EÁ măseaéle f. 1) Fiecare dintre dinţii mari, cu suprafaţă plată, situaţi în părţile laterale ale maxilarelor; molar. ♢ măsea de minte fiecare din utlimele patru măsele care apar la sfârşitul adolescenţei. A trage (sau a lua) la măsea a consuma băuturi spirtoase în cantităţi mari; a avea slăbiciunea băutului. Nici pe o măsea (sau nici cât a-i pune pe o măsea) foarte puţin; o nimica toată. A clănţăni din măseaele a tremura de frig. 2) Obiect sau unealtă asemănătoare cu un dinte de acest fel. 3): măseaeaua-ciutei mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori divers colorate şi frunze cu pete roşii-brune. [G.-D. măselei] /<lat. maxilla

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



măseá (măséle), s.f. – 1. Dinte, molar. – 2. Dinte de roată. – Mr., megl. măseauă. lat. maxila (Puşcariu 1045; Candrea-Dens., 1067; REW 5443), cf. ngr. µασέλλα "maxilar", it. mascella, prov., v. fr. maiselle, sp. mejilla. Cuvînt de uz general (ALR, I, 30). – Der. măselar (var. măsălar), s.m. (măselariţă neagră, Myoscianus niger; august); măselariţă, s.f. (plantă); măselat, adj. (varietate de porumb). Denumirea de măselariţă se aplică prin întrebuinţarea populară, contra durerilor de măsele, datorată proprietăţilor sale narcotice (după Conev 46, din bg. maslar(n)ica "fabrica de ulei"). Numele lunii august e mai puţin clar şi a fost pus în legătură cu lat. messis "recoltă" de Puşcariu 1042, cf. Tiktin.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER