mărit

MĂRÍT¹, măriţi, s.m. (înv. şi reg.) Soţ; mire. – lat. maritus.

Trimis de claudia, 20.10.2003. Sursa: DEX '98



MĂRÍT² s.n. (pop.) Măritat¹. ♢ loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ♢ expr. A-şi face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv).

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MĂRÍT³ s.n. Faptul de a (se) mări¹; mărire. – v. mări.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



MĂRÍT⁴, -Ă, măriţi, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreţ, înălţat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – v. mări.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



Mărit ≠ micşorat, redus

Trimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: Antonime



MĂRÍT adj. 1. v. extins. 2. v. dilatat. 3. v. holbat. 4. v. sporit. 5. rotunjit, sporit. (Avere mărit.) 6. v. majorat. 7. v. amplificat. 8. v. preamărit. 9. v. glorios. 10. v. înălţat. 11. lăudat, preaînălţat, prealuminat, preamărit, preaslăvit, proslăvit, slăvit, venerat, (reg.) prealuminos, (înv.) prealăudat, preaseninat. (mărite Doamne!)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MĂRÍT adj. v. ales, aristocrat, aristocratic, bun, celebru, distins, faimos, ilustru, înalt, mare, nobil, renumit, reputat, vestit.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MĂRÍT s. v. bărbat, căsătorie, ginere, măritat, măritiş, mire, soţ.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



mărít (mire) s. m., pl. măríţi

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



mărít (măritat, mărire) s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



mărítă-mă-mámă (bot.) s. f.

Trimis de siveco, 19.10.2008. Sursa: Dicţionar ortografic



mărít (măríţi), s.m. – Soţ, bărbat. Mr. mărit. lat. marῑtus (Candrea-Dens., 1050). sec. XVI, înv., pare să se fi conservat în expresia de mărit "de măritat" (Tiktin crede că este un postverbal de la a mărita). – Der. mărita, vb. (a (se) căsători o fată), mr. marit, mărtare, megl. marit, măritari, istr. marit, din lat. marῑtāre (Puşcariu 1032; Candrea-Dens., 1051; REW 5361), cf. alb. marton, it. maritare, fr. marier, prov., cat., sp., port. maridar (e cuvînt de uz general, cf. ALR, I, 250); măritiş, s.n. (căsătorie). Der. neol. marital, adj., din fr. marital; maritalmente, adv., din fr. maritalement.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER