- mănuşă
- MĂNÚŞĂ, mănuşi, s.f. 1. Obiect de îmbrăcăminte confecţionat din lână, tricot, piele, cauciuc etc., care acoperă mâinile, protejându-le. ♢ expr. A umbla (sau a se purta) cu mănuşi (cu cineva) = a avea o purtare plină de menajamente, de politeţe, de îngăduinţă (faţă de cineva). A arunca (cuiva) mănuşa = a provoca (pe cineva) la duel; p.gener. a provoca (pe cineva). A ridica mănuşa = a primi provocarea (cuiva) la duel; p.gener. a primi provocarea (cuiva). 2. (pop.) Mănunchi (1). 3. (reg.; şi ca termen tehnic în arheologie) Toartă (la oale, vase, căni). ♦ p.gener. Parte a unui obiect care serveşte pentru a prinde, a apuca, a strânge. [var.: mânúşă s.f.] – Mână + suf. -uşă.Trimis de claudia, 25.03.2008. Sursa: DEX '98MĂNÚŞĂ s. 1. v. toartă, (reg.) baier. (mănuşă a unui vas.) *2. (înv.) brânca. (Vechiul instrument de tortură numit mănuşă.) 3. v. bată. 4. (tehn.) (reg.) cotoi, mână, stâlpuşor. (mănuşă la căruţă.) 5. (tehn.) (reg.) mână, picior, popic, ţepuşă. (mănuşă la sanie.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeMĂNÚŞĂ s. v. coarbă, cocârlă, fofează, leucă, mănunchi, măsea, mâner, schimbătoare.Trimis de siveco, 29.12.2007. Sursa: Sinonimemănúşă s. f., art. mănúşa, g.-d. art. mănúşii; pl. mănúşiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMĂNÚŞ//Ă mănuşăi f. 1) Obiect confecţionat din lână, din piele, care se îmbracă pe mână, acoperind-o până la încheietură (în scop protector). mănuşă cu degete. mănuşă de mireasă. ♢ A arunca cuiva mănuşăa a) a chema la duel pe cineva; b) a provoca pe cineva. A ridica cuiva mănuşăa a) a primi chemarea cuiva la duel; b) a primi provocarea cuiva. A umbla (sau a se purta) cu mănuşăi cu cineva a avea o atitudine binevoitoare şi politicoasă faţă de cineva. 2) rar Parte a unui obiect (vas, instrument, uşă etc.) de care acesta este apucat pentru a putea fi manipulat; mâner. 3) rar Cantitate de plante cu tulpina subţire care poate fi cuprinsă cu mâna; mănunchi. [G.-D. mănuşii] /mână + suf. mănuşăuşăTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX
Dicționar Român. 2013.