Dicționar Român. 2013.
mânecar — MÂNECÁR, mânecare, s.n. 1. Haină ţărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniţă sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. ar. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007.… … Dicționar Român
itros — ítros s.m. sg. (înv.) slujbă religioasă oficiată dimineaţa devreme, înaintea liturghiei; utrenie, mânecare. Trimis de blaurb, 25.10.2008. Sursa: DAR ítros s.m. – Utrenie. gr. ὄρθρος utrenie , probabil încrucişat cu sl. (j)utro dimineaţă , cf.… … Dicționar Român
mâneca — MÂNECÁ, mấnec, vb. I. refl. şi intranz. (pop.) A se scula dis de dimineaţă; a pleca dis de dimineaţă; p. gener. a porni, a pleca. – lat. manicare. Trimis de LauraGellner, 26.05.2004. Sursa: DEX 98 MÂNECĂ DE VÂNT s. v. manşă de vânt … Dicționar Român
mânecat — MÂNECÁT s.n. Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ♢ loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineaţă, dis de dimineaţă. – v. mâneca. Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 MÂNECÁT s. v. mânecare. Trimis de siveco … Dicționar Român
mânecuţă — MÂNECÚŢĂ, mânecuţe, s.f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Un fel de manşete (detaşabile) lungi până la cot, care se poartă peste mâneci, pentru a le proteja. [var.: (reg.) mânicúţă s.f.] – Mânecă + suf. uţă. Trimis de LauraGellner,… … Dicționar Român
