muzică

MÚZICĂ, (4) muzici, s.f. 1. Arta de a exprima sentimente şi idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Ştiinţă a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului şi al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creaţie componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziţii muzicale. ♢ expr. (fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ♢ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare şi de pulsaţiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik.

Trimis de hai, 20.11.2007. Sursa: DEX '98



MÚZICĂ s. 1. v. cântec. 2. muzică serială v. serialism. 3. (muz.) cântare. (muzică se aude până departe.) 4. v. fanfară.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



MÚZICĂ s. v. acordeon, orchestră.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



múzică s. f., g.-d. art. múzicii; (orchestre) pl. múzici

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



MÚZI//CĂ muzicăci f. 1) Arta care exprimă sentimente, idei, stări psihice în imagini artistice sonore. ♢ muzică vocală muzică interpretată cu vocea (de către un cântăreţ, un ansamblu sau de către un cor). muzică instrumentală muzică executată la instrumente, fără participarea vocilor omeneşti. 2) Creaţie muzicală; melos. 3) Ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 4) fig. Îmbinare melodioasă a sunetelor vorbirii în cadrul unei opere literare. muzicăca din versul lui Eminescu. 5): muzică militară fanfară (militară). [G.-D. muzicii] /<lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



MÚZICĂ s.f. 1. Arta de a îmbina în mod armonios sunete pentru a exprima idei, sentimente. 2. Ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 3. Operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. 4. Formaţie instrumentală; orchestră. ♢ Muzică militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. [var. musică s.f. / < lat., it. musica, fr. musique < gr. mousike – arta poeziei şi a cântecului].

Trimis de LauraGellner, 17.06.2005. Sursa: DN



MÚZICĂ s. f. 1. artă care exprimă cu ajutorul sunetelor sentimente şi atitudini. o ă sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare şi de pulsaţiile corpurilor planetelor. 2. ştiinţa sunetelor considerate sub raportul melodiei, ritmului şi armoniei. 3. operă, bucată muzicală, melodie; (p. ext.) totalitatea operelor muzicale. o muzică uşoară = muzică cu caracter distractiv, adesea în ritmuri de dans. 4. formaţie instrumentală; orchestră. o muzică militară = fanfară; (fam.) a-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) scandal. (< lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



múzică (múzici), s.f. – 1. Creaţie artistică cu ajutorul sunetelor. – 2. Muzicuţă, armonică. – 3. (arg.) Gură, plisc. – Mr. muzica. fr. musique, şi în mr. din it. musica, cf. tc., bg. muzika. Este dubletul lui musichie, s.f. (muzică; muzică gregoriană), înv., din mgr. μουσιϰή (Gáldi 212), cf. sl. musikija. Ortografia musică (şi der.) este înv. – Der. muzic, s.m. (înv., muzician), din it. musico; muzical, adj., din fr. musical; muzicant, s.m., din germ. Musikant; muzicesc, adj. (înv., muzical); muzicuţă, s.f. (armonică; arg., gură).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER