- magnet
- MAGNÉT, magneţi, s.m. Minereu de fier care are proprietatea de a atrage materialele feromagnetice; corp metalic căruia i s-a transmis calitatea, permanentă sau temporară, de a atrage obiectele de fier. – Din ngr. maghnítis, germ. Magnet.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98magnét s. m., pl. magnéţiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficMAGNÉ//T magnetţi m. Corp metalic, care are proprietatea de a atrage fierul şi de a acţiona asupra altor corpuri cu proprietăţi asemănătoare. /<ngr. maghnitis, germ. MagnetTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXMAGNÉT s.m. Corp care are însuşirea de a atrage fierul. [pl. -eţi, (rar, s.n.) -turi. / < germ. Magnet, cf. lat., gr. magnes < Magnesia – oraş din Asia Mică, unde au fost descoperite în antichitate minereuri magnetice].Trimis de LauraGellner, 23.05.2005. Sursa: DNMAGNÉT s. m. corp care are însuşirea de a atrage fierul. (< germ. Magnet)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNmagnét (magnéţi), s.m. – Metal care atrage alte metale. – var. (înv.) magnit. Mr. magnit. lat. magnes, -etis (sec. XIX), şi, mai înainte (sec. XVII) din gr. μαγνήτης. Der. din rus. magnit (Sanzewitsch 205) nu pare posibilă. – Der. (din fr.) magnetic, adj.; magnetism, s.n.; magnetită, s.f.; magnetiza, vb.; magnetizor, s.m.; magneto, s.n.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.