ipoteză

ipoteză
IPOTÉZĂ, ipoteze, s.f. Presupunere, enunţată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite (legături între) fenomene care nu pot fi observate direct sau cu privire la esenţa fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern care le produce; presupunere cu caracter provizoriu, formulată pe baza datelor experimentale existente la un moment dat sau pe baza intuiţiei, impresiei etc. ♦ (mat.) Ansamblul proprietăţilor date într-o demonstraţie şi cu ajutorul cărora se obţin noi propoziţii. – Din fr. hypothèse.
Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

IPOTÉZĂ s. 1. presupunere, prezumţie, supoziţie, (livr.) conjectură, (înv.) supunere. (Ce ipoteză a lansat?) 2. v. presupunere.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

ipotéză s. f., g.-d. art. ipotézei; pl. ipotéze
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

IPOTÉZ//Ă ipotezăe f. 1) Părere bazată numai pe fapte aparente; presupunere; prezumţie; supoziţie. 2) mat. Element dat pe baza căruia poate fi demonstrată o teoremă. [G.-D. ipotezei] /<lat., gr. hypothesis, fr. hypothese
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

IPOTÉZĂ s.f. Presupunere, supoziţie pe baza unor fapte cunoscute asupra relaţiei între anumite fenomene sau asupra legăturii dintre aceste fenomene şi cauzele lăuntrice care le determină. ♦ (mat.) Element dat pe baza căruia se dezvoltă o demonstraţie. [cf. fr. hypothèse, lat., gr. hypothesis < hypo – sub, thesis – poziţie].
Trimis de LauraGellner, 12.08.2006. Sursa: DN

IPOTÉZĂ s. f. 1. presupunere, supoziţie enunţate pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la relaţia dintre anumite fenomene sau la legăturile dintre acestea şi cauzele lăuntrice care le determină. 2. figură retorică constând în presupunerea unui lucru posibil sau nu, din care se trage o consecinţă. 3. (mat.) ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstraţie. (< fr. hypothèse)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

ipotéză (ipotéze), s.f. – Presupunere formulată pe baza unor fapte cunoscute. – var. (înv.) ipotes, s.n. Mr. ipothise "afacere". gr. ὑπόθεσις (sec. XVIII, cf. Gáldi 202), şi apoi din fr. hypothèse. – Der. ipotetic, adj. (presupus, prezumtiv), din gr. ὑποθετιϰός, folosit de Cantemir în 1705 (Gáldi 202). Aceste cuvinte se scriu uneori cu h, ca în fr.
Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем сделать НИР

Look at other dictionaries:

  • ipotézã — s. f., g. d. art. ipotézei; pl. ipotéze …   Romanian orthography

  • presupunere — PRESUPÚNERE, presupuneri, s.f. Faptul de a presupune; ceea ce este admis în mod prealabil drept posibil, real, adevărat; supoziţie, ipoteză, presupus, presupoziţie. – v. presupune. Trimis de RACAI, 22.11.2003. Sursa: DEX 98  PRESUPÚNERE s. 1.… …   Dicționar Român

  • supoziţie — SUPOZÍŢIE, supoziţii, s.f. Presupunere, ipoteză. ♦ (log.) Enunţ luat ca premisă (ipoteză) pentru întemeierea (întemeia) altor enunţuri. ♦ (log.) Capacitatea unui termen de a reprezenta ceva într o propoziţie. – Din fr. supposition. Trimis de… …   Dicționar Român

  • ipotetic — IPOTÉTIC, Ă, ipotetici, ce, adj. Bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur. – Din fr. hypothétique. Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX 98  IPOTÉTIC adj. presupus, prezumtiv, (livr.) conjectural, prezumat, (înv.) prezumt. (Autorul… …   Dicționar Român

  • pronostic — PRONOSTÍC, pronosticuri, s.n. Ipoteză, previziune referitoare la desfăşurarea şi la sfârşitul unor evenimente, al unor acţiuni, al unor întreceri sportive etc. [var.: (rar) prognostíc s.n.] – Din fr. pronostic. Trimis de oprocopiuc, 22.04.2004.… …   Dicționar Român

  • eşafodaj — EŞAFODÁJ, eşafodaje, s.n. 1. Construcţie provizorie alcătuită din bare de lemn sau de metal legate între ele, pentru a susţine o platformă cu materiale, instalaţii, muncitori etc. în timpul executării unei construcţii. 2. fig. Ansamblu de date,… …   Dicționar Român

  • apuca — APUCÁ, apúc, vb. I. I. 1. tranz. A prinde, a lua, a înşfăca, a înhăţa (cu mâna). ♦ A pune mâna (în grabă) pe ce are la îndemână; a lua, a şi însuşi ceva la repezeală. ♢ expr. (intranz.) (Care) pe unde apucă = (Care) pe unde nimereşte. Pe apucate …   Dicționar Român

  • baltă — BÁLTĂ, bălţi, s.f. 1. Întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetaţie şi o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; p. ext. lac. ♢ expr. A rămâne (sau a sta, a zăcea) baltă = a… …   Dicționar Român

  • buză — BÚZĂ, buze, s.f. l. Fiecare dintre cele două părţi cărnoase care mărginesc gura şi acoperă dinţii. ♢ Buză de iepure = anomalie congenitală care constă în faptul că buza este uşor despicată (ca la iepure). ♢ expr. (fam.) A rămâne cu buzele umflate …   Dicționar Român

  • conjectură — CONJECTÚRĂ, conjecturi, s.f. Părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumţie, supoziţie. – Din fr. conjecture, lat. conjectura. Trimis de Joseph, 23.05.2004. Sursa: DEX 98  CONJECTÚRĂ s. v. ipoteză, presupunere, prezumţie, supoziţie.… …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”