- implora
- IMPLORÁ, implór, vb. I. tranz. A ruga pe cineva stăruitor, cu desperare (şi cu umilinţă). – Din fr. implorer, lat. implorare.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98IMPLORÁ vb. a conjura, (pop.) a jura, a milui, (înv.) a supăra. (Te implora să mă ajuţi!)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeimplorá vb., ind. prez. 1 sg. implór, 3 sg. şi pl. implórăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA IMPLORÁ implór tranz. 1) (persoane) A ruga în mod stăruitor şi cu umilinţă; a conjura. 2) (ajutor, favoruri etc.) A cere cu insistenţă. [Sil. im-plo-] /<fr. implorer, lat. implorareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXIMPLORÁ vb. I. tr. A ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (şi cu umilinţă). [P.i. implór. / < fr. implorer, it., lat. implorare].Trimis de LauraGellner, 26.07.2006. Sursa: DNIMPLORÁ vb. tr. a ruga pe cineva fierbinte, stăruitor (şi cu umilinţă). (< fr. implorer, lat. implorare)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNimplorá (implór, implorát), vb. – A ruga stăruitor, cu disperare. lat. implorare (sec. XIX), fr. implorer. – Der. implorator, adj. (care imploră). cf. deplora, vb., din lat. deplorare; deplorabil, adj.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.