- iasmă
- iásmă (iásme), s.f. – Spectru, fantasmă, strigoi. – var. iazmă. Origine incertă. Este posibil să fie vorba de o simplă reducere de la aghiasmă "apă sfinţită", cf. forma aiasmă, întrucît aceasta este maniera tipică de a alunga apariţiile fantastice; ar fi, în acest caz, o formulă eufemistică, aşa cum este cruce’n casă sau bată-l crucea "diavolul". Celelalte explicaţii nu sînt suficiente: din sl. jazva "plagă", cf. rus. jazva "flagel" (Cihac, II, 146; Scriban); din sl. jazka (Conev 106); din sb. jêzna "îngrozitoare" (Skok, ZRPh., 1923, 193 şi Skok 60); din v. germ. ethma "spirit" (Diculescu, Dacor., IV, 1552); din sl. jasna "luminoasă" (DAR).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.