- hăitaş
- HĂITÁŞ1, hăitaşe, s.n. (reg.) Acţiunea de stârnire a vânatului. – Din magh. hajtás.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HĂITÁŞ2, hăitaşi, s.m. Om care, făcând gălăgie mare, stârneşte vânatul din ascunzători şi îl goneşte spre vânători; gonaci, gonaş, bătăiaş, hăitar, crainic (3). – Haită + suf. -aş.Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98HĂITÁŞ s. bătăiaş, gonaci, gonaş, mânător, (reg.) ciocănaş, hăitar, (prin Mold.) botaş. (hăitaş la o vânătoare.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimehăitáş (gonaci) s. m., pl. hăitáşiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografichăitáş (stârnirea vânatului) s. n., pl. hăitáşeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficHĂITÁŞ hăitaşi m. Persoană care goneşte vânatul; gonaci. [Sil. hăi-taş] /haită + suf. hăitaşaşTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXhăitáş, hăitáşe, s.n. (reg.) 1. vânătoare cu oameni mulţi (gonaci) şi cu câini. 2. banii primiţi de pădurari pentru vitele aflate în locuri oprite. 3. zăgaz de apă; hait, baraj. 4. partea aplecată a acoperişului unei case. 5. gonaci, hăitar.Trimis de blaurb, 19.05.2006. Sursa: DAR
Dicționar Român. 2013.