hrentui

HRENTUÍ, hrentuiesc, vb. IV. refl. (reg.) A se strica; a se hodorogi. ♦ A se împrăştia, a se risipi. – et. nec.

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



HRENTUÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, strica, uza.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



hrentuí vb., ind. prez. 3 pl. hrentuiésc, imperf. 3 sg. hrentuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hrentuiáscă

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A HRENTU//Í hrentuiiésc tranz. pop. A face să se hrentuiască. /cf. ung. harantolni

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE HRENTU//Í mă hrentuiiésc intranz. pop. 1) (despre construcţii, vehicule etc.) A se învechi, şubrezindu-se; a se hârbui; a se rablagi. 2) A se răspândi în diferite direcţii; a se risipi; a se împrăştia. 3) fig. (despre persoane) A-şi pierde sănătatea şi vigoarea; a se ramoli; a se hodo-rogi; a se şubrezi. /cf. ung. harantolni

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



hrentuí (-uésc, hrentuít), vb. – (Mold.) A strica, a uza, a hodorogi. – var. hrintui, hrenţui. Origine incertă. Din mag. harántolni "a strica" (Cihac, II, 507), sau dintr-un etimon sl. comun ambelor limbi (Scriban). Ultima var. indică o contaminare cu sdrenţui. – Der. hrentuitură, s.f. (stricare, uzare).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER