gâdila

GÂDILÁ, gâdil, vb. I. tranz. 1. A produce, prin atingeri uşoare asupra unor părţi ale corpului, o senzaţie particulară, care provoacă cuiva un râs convulsiv nestăpânit. ♦ refl. A fi sensibil la asemenea atingeri (reacţionând printr-un râs convulsiv). 2. fig. A produce cuiva o senzaţie plăcută, o plăcere; a flata (în mod exagerat) pe cineva. [var.: gâdilí vb. IV] – Din bg. gădel mi je "mă gâdilă".

Trimis de gall, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



gâdilá vb., ind. prez. 1 sg. gâdil, 3 sg. şi pl. gâdilă, imperf. 3 sg. gâdilá

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



A GÂDILÁ gâdil tranz. A supune unor atingeri uşoare cu vârful degetelor pe anumite părţi ale corpului (subsuori, tălpi etc.), producând o senzaţie specifică, de obicei însoţită de râs, prin excitarea nervilor senzitivi. /<bulg. gădel mi je

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



A SE GÂDILÁ mă gâdil intranz. A fi sensibil la atingerile uşoare cu vârful degetelor a anumitor părţi ale corpului, reacţionând, de obicei, prin râs. /<bulg. gădel mi je

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



gâdila, gâdil v.r. 1. (d. un hoţ de buzunare) a sesiza, a observa esenţialul 2. (d. victima unui hoţ de buzunare) a-şi da seama că hoţii încearcă să-l fure (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, Bucureşti, 2006)

Trimis de CristinaDianaN, 22.06.2007. Sursa: Neoficial



gîdilá (gấdil, gâdilát), vb. – 1. A produce, prin atingeri uşoare, o senzaţie care provoacă rîs. – 2. A măguli, a peria. – var. gîdili, ghidili. Mr. gádil, gădilare. tc. gidiklanmak, de unde ngr. (şi Brusa) γιδιλίζω (Danguitsis 145), bg. gădeličkam, alb. guduljis. S-au propus mai multe explicaţii: din dacică (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 110); din lat. catulῑre (Diez, II, 253); din bg. gădeličkam (Cihac, II, 111; Berneker 367; Skok 68; DAR); din bg. dridel (Conev 90); în legătură cu alb. (Philippide, II, 714; cf. Meyer 133); din lat. *gatellāre (Pascu, I, 91), sau cattellāre (Tiktin); sau anterior indoeurop. (Lahovary 330). Der. gîdeluş (var. gîdiluş), s.n. (joc de copii); gîdileală (var. gîdilătură), s.f. (acţiunea de a gîdila); gîdilici s.n. (faptul de a gîdila); gîdilici, s.m. (arg., bărbier indolent); gîdilicios, adj. (care se gîdilă). După Murnu, Lehnwörter, 25, ngr. γϰουντουλῶ ar proveni din rom.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER