fălţuitor

fălţuitor
FĂLŢUITÓR, -OÁRE, fălţuitori, -oare s. 1. s.m. şi f. Persoană calificată în operaţiile de fălţuire. 2. s.n. Unealtă (rindea specială, cuţit etc.) cu care se fălţuieşte. [pr.: -ţu-i-] – Fălţui + suf. -tor.
Trimis de RACAI, 21.11.2003. Sursa: DEX '98

fălţuitór (persoană) s. m. (sil. -ţu-i-), pl. fălţuitóri
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

fălţuitór (unealtă) s. n. (sil. -ţu-i-), pl. fălţuitoáre
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

FĂLŢUIT//ÓR1 fălţuitoroáre n. 1) Rindea folosită la fălţuirea pieselor de lemn. 2) Instrument cu care se fălţuiesc colile unei tipărituri. [Sil. -ţu-i-] /a fălţui + suf. fălţuitortor
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

FĂLŢUITÓR2 fălţuitori m. Muncitor specializat în operaţii de fălţuire. [Sil. -ţu-i-] /a fălţui + suf. fălţuitortor
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужно решить контрольную?

Look at other dictionaries:

  • falţ — FALŢ, falţuri, s.n. 1. Cleşte de formă specială, folosit la tragerea pe calapod a feţelor încălţămintei. 2. Fiecare dintre bucăţile mici de piele care cad în urma prelucrării pieilor la maşina de fălţuit. 3. Tăietură, scobitură făcută pe marginea …   Dicționar Român

  • măngălắu — ( láie), s.n. – 1. Sul, tăvălug. – 2. Fălţuitor. Mag. mángalló (Philippide, Principii, 4; Cihac, II, 514; Gáldi, Dict., 143). În Trans., Mold. şi Bucov. – Der. măngălui, vb. (a călca rufe). Trimis de blaurb, 24.03.2008. Sursa: DER …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”