fleci

FLECI s.f. pl. (În expr.) A (se) face fleci = a (se) turti, a (se) zdrobi, a (se) fleşcăi, (reg.) a (se) fleci. – Probabil din *fleacă, cf. fleică.

Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: Neoficial



FLECÍ, flecesc, v. IV tranz. şi refl. (reg.) A (se) turti, a (se) zdrobi, a (se) fleşcăi. – cf. a (se) face fleci.

Trimis de claudia, 10.09.2005. Sursa: Neoficial



flecí, flecésc, vb. IV (reg.) a (se) zdrobi (prin lovituri), a (se) face fleaşcă.

Trimis de blaurb, 09.05.2006. Sursa: DAR



flecí (-césc, -ít), vb. – A mărunţi, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masă inconsistentă. – var. fleciui, flecui. Creaţie expresivă, făcînd parte din aceeaşi familie şi corespunzînd aceleiaşi intenţii ca fleaşc; cf. şi lat. flaccus, flaccidus "fleşcăit", pol. flaczeć "a fleşcăi" (după Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvîntului rom.). var. flecui are şi sensul de "a murdări, a umple de noroi", care derivă în mod evident din cel primar; totuşi, DAR îl pune în legătură cu germ. flecken, cu care are în comun numai intenţia expresivă. Cu schimbare de suf. s-a obţinut var. flecni, vb. (Trans., a închega; a bate, a face praf; a îmbăta), ale cărui sensuri pleacă toate de la acela de "a se înmuia", cf. fleşcăi. A dat naştere la o lungă serie de der. expresivi, a căror idee comună este cea de "obiect fără consistenţă". Der. fleac, s.n. (bagatelă, nimicuri; moft), a cărui origine expresivă nu ridică probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie să fi desemnat la început fie un "cuvînt fără consistenţă" fie un obiect flasc cum ar fi o cîrpă nefolositoare sau o fructă zdrobită, cf. semantismul sp. papandujo. Totuşi, DAR îl pune în legătură cu germ. Fleck "petic" (plecînd de la o confuzie cu flec, cf. aici); Körting 3804 şi Loewe 57 pleacă de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 şi REW 3343; iar Scriban propune o relaţie cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvînt identic cu felegă, s.f. (cîrpă), cf. rut. felegi "zdrenţe" (după Tiktin şi DAR, rut. este etimonul cuvîntului rom.); peletic, s.n. (pensulă de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrenţuros). – Der. flecar, adj. (vorbăreţ, palavragiu), cf. sl. flekavŭ "bîlbîit", tot formaţie expresivă (după Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecări, vb. (a sta la taifas, a pălăvrăgi); flecărie, s.f. (bîrfă, vorbă de clacă); flecăti, vb. (Trans., a pălăvrăgi); flecăros, adj. (palavragiu); flecuşteţ, adj. (nimic, bagatelă); fleoancă (var. fleancă, flioancă, fleoarcă, fleoarţă, fleandură, fleanţă, fle(a)ură, fulendriţă, loandră, moleandră), s.f. (cîrpă; gură, cioc, limbă; femeie uşoară), pentru ale cărei asociaţii semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)ncă(n)i, vb. (a pălăvrăgi); fle(o)ncăneală (var. fle(o)ncănitură), s.f. (bîrfă, vorbă de clacă); flencău s.m. "băiat, tînăr" prin încrucişare cu flăcău, cf. trăncău şi, în general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s.f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flencheş, adj. (cu coarnele căzute); flenduros, adj. (zdreţuros); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile căzute); flenţoi, adj. (zdrenţăros); fleorţotină, s.f. (prostituată); fleoş, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., pălăvrăgi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprimă ideea de flecăreală); fleţ, adj. (tont, prost); nătăfleţ, adj. (tont). În general, şi cu excepţia articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele menţionate aici se consideră că fac parte din familii diferite. Fleandură este pus de obicei în legătură cu germ. (săs.) flander "zdrenţuros" (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra "prostituată" (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la bază numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra "pînză" (Daničič, III, 60); însă istoria acestor cuvinte este neclară şi Miklosich, Fremdw., 88 şi Wander., 15 consideră că sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curînd de o rădăcină comună expresivă. Fleoarţă, de origine necunoscută pentru DAR, ar avea legătură cu săs. Flärre "ruptură", după Drăganu, Dacor., V, 273 şi ar fi identic cu fleură, după acelaşi autor, pe cînd Cihac, II, 660, pune în legătură acest cuvînt cu ngr. φλύαρος "palavragiu"; Bogrea, Dacor., I, 258, îl consideră ca un rezultat al încrucişării lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum "şuier al vîntului".

Trimis de blaurb, 17.09.2007. Sursa: DER