- eminenţă
- EMINÉNŢĂ, eminenţe, s.f. (Urmat de un pronume posesiv) Titlu dat cardinalilor şi (în trecut) episcopilor catolici. ♢ Eminenţă cenuşie = persoană influentă (eminent) care, din umbră, manevrează un personaj oficial, un partid etc. – Din fr. éminence, lat. eminentia.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Eminénţa sa (voastră) s. f. art. + adj., g.-d. Eminénţei sále (voástre)Trimis de siveco, 13.07.2007. Sursa: Dicţionar ortograficeminénţă s. f., g.-d. art. eminénţei; pl. eminénţeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficEminénţă (termen de adresare) s. f.Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficEMINÉNŢ//Ă eminenţăe f. 1) Supremaţie intelectuală; spirit dominant. 2) Formulă de adresare către cardinali şi (în trecut) către episcopii catolici. /<fr. éminence, lat. eminentiaTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXEMINÉNŢĂ s.f. 1. Titlu care se dă cardinalilor catolici. 2. (Franţuzism) Proeminenţă, ieşitură. [cf. fr. éminence, it. eminenza, lat. eminentia – înălţime].Trimis de LauraGellner, 25.02.2005. Sursa: DNEMINÉNŢĂ s. f. 1. titlu care se dă cardinalilor. o eminenţă cenuşie = consilier intim, persoană influentă care manevrează din umbră un personaj oficial, un partid. 2. proeminenţă, ieşitură. (< fr. éminence, lat. eminentia)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.