- duios
- DUIÓS, -OÁSĂ, duioşi, -oase,adj. 1. Mişcător, emoţionant. ♦ Mângâietor, blând, dulce. ♦ Sentimental, afectiv. ♦ Iubitor. 2. Jalnic, trist. [pr.: du-ios] – lat. *doliosus.Trimis de ana_zecheru, 07.10.2008. Sursa: DEX '98Duios ≠ hainTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeDUIÓS adj. 1. v. înduioşător. 2. v. afectuos. 3. v. trist. 4. îndurerat, întristat, trist. (Se confesa cu un glas duios.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimeduiós adj. m.(sil. -ios), pl. duióşi, f. sg. duioásă, pl. duioáseTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficDUI//ÓS1 duiosoásă (duiosóşi, duiosoáse) 1) Care este plin de delicateţe. Voce duios oasă. 2) Care provoacă emoţii puternice de melancolie; cu multă tristeţe; răscolitor; tulburător. Melodie duiosoasă. [Sil. du-ios] /<lat. doliosusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXDUIÓS2 adv. 1) Cu duioşie. 2) Cu multă tristeţe. Cântă duios. [Sil. du-ios] /<lat. doliosusTrimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: NODEXduiós (duioásă), adj. – 1. Mişcător. – 2. Simţitor, sensibil. – 3. Tandru, blînd, gingaş. – 4. Dulce, mîngîietor, drăgăstos. – 5. (Trans. de Vest) Dornic, avid. – var. (Trans.) doios. lat. *dolĭōsus (p. Papahagi, Notiţe, 20; Puşcariu 553; Candrea-Dens., 527; Graur, BL, V, 96). Ar putea fi şi o der. internă, plecîndu-se de la *doi ‹ lat. *dolium, cf. it. (cor)doglio, doglia şi it. doglioso (după Tiktin, pe baza lui a durea, ceea ce este mai puţin evident). Primul sens, înv., este bogat atestat în sec. XVII-XIX. – Der. duioşie, s.f. (iubire, dulceaţă plină de melancolie); duioşime, s.f. (înv., duioşie); duinţă, s.f. (înv., duioşie); înduioşa, vb. (a mişca, a emoţiona); înduioşetor, adj. (care înduioşează).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.