- dator
- DATÓR, -OÁRE, datori, -oare, adj. 1. Care are de plătit cuiva o datorie (bănească). ♢ expr. Dator vândut = plin de datorii. A scoate pe cineva dator = a-i pretinde cuiva achitarea unei sume pe care nu o datorează. ♦ Îndatorat faţa de cineva pentru un serviciu, un sprijin etc. 2. Obligat (moraliceşte sau prin lege, printr-o învoială) să facă ceva. – lat. debitorius (după da2).Trimis de ionel_bufu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98DATÓR adj. 1. îndatorat. (Om dator cu bani.) 2. obligat. (Sunt dator să fac acest lucru.)Trimis de siveco, 05.02.2007. Sursa: SinonimeDATÓR s. v. datorie, îndatorire, însărcinare, obligaţie, sarcină.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimedatór adj. m., pl. datóri; f. sg. şi pl. datoáreTrimis de siveco, 03.02.2009. Sursa: Dicţionar ortograficDAT//ÓR datoroáre (datoróri, datoroáre) 1) Care datorează ceva; care are obligaţia de a restitui o datorie (bănească). ♢ A socoti (pe cineva) dator a pretinde cuiva o datorie în mod neîntemeiat. dator vândut care este încurcat în datorii băneşti. 2) Care are obligaţia morală sau materială de a acţiona într-un anumit fel; obligat. 3) Care este obligat moral la recunoştinţă (pentru un anumit serviciu); îndatorat. /<lat. debitoriusTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXdatór (datoáre), adj. – 1. Care are de plătit o datorie, debitor. – 2. Obligat. – var. datoriu, (Trans., Banat) dător(i), detori(u). Mr. dător. lat. *dĕbĭtorius, în loc de dĕbĭtor (Cipariu, gram., 86; Puşcariu 486; Candrea-Dens., 473; REW 2492; Tiktin; Candrea); cf. prov., sp. deudor, port. devedor. Vocalismul indică producerea unei contaminări semantic normală, cu dare. – Der. datoriu, s.n. (înv., datorie, obligaţie); datori (var. datora), vb. (a face datorii; a trebui); datorie, s.f. (sumă de bani sau orice alt bun datorat cuiva; obligaţie morală); datorinţă, s.f. (înv., datorie, obligaţie); datornic, s.m. (dator, debitor), fără a părea important de decis dacă vine de la datorie (Graur, Noms dágent, 26), sau de la dator (Puşcariu, Dacor., VII, 446); îndatori (var. îndatora), vb. (a da credit, a da împrumut; a obliga); îndatoritor, adj. (generos, serviabil), alb. dëtürë "datorie", detores "datornic" (cf. Meyer 66) ar puteaTrimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.