căpătâi

căpătâi
CĂPĂTẤI, căpătâie, s.n. 1. Parte a patului sau a oricărui alt obiect, pe care se pune capul; p. ext. pernă sau alt obiect pe care se pune capul. ♢ loc. adj. şi adv. Fără căpătâi = fără ocupaţie (bine definită), fără rost. ♢ expr. A sta la căpătâiul cuiva = a veghea lângă o persoană bolnavă. A nu avea căpătâi = a nu avea nici un rost în viaţă. (înv.) A face (cuiva) de căpătâi = a căpătui; a căsători (pe cineva). ♦ Carte de căpătâi = a) carte fundamentală într-o disciplină sau în literatură; b) carte preferată. 2. Nume dat mai multor obiecte de uz casnic, care servesc drept suport la ceva. 3. Capăt (1), sfârşit. ♢ expr. A scoate ceva la căpătâi sau a o scoate la căpătâi (cu ceva) = a termina ceva cu succes, a o scoate la capăt. A da de căpătâi = a da de capăt, a descurca. lat. capitaneum.
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

CĂPĂTÂI s. 1. v. cap. 2. cap, creştet. (La căpătâiul unui bolnav.) 3. (pop.) podval. (căpătâi pe care se aşază un butoi.) 4. v. vârtej. 5. v. broască.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

CĂPĂTÂI s. v. perinoc.
Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime

căpătâi s. n., pl. căpătâie, art. căpătâiele
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CĂPĂTÂ//I căpătâiie n. 1) Parte a patului pe care se pune capul. ♢ A sta la căpătâiiul cuiva a veghea lângă un bolnav. 2) Obiect sub formă de sac scurt şi larg umplut cu pene, lână sau vată, care se pune sub cap în timpul somnului; pernă. ♢ Fără căpătâi fără casă; fără rost în viaţă. Carte de căpătâi a) carte fundamentală într-un domeniu; b) carte de care nu te poţi despărţi. /<lat. capitaneum
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

căpătîi (căpătấie), s.n. – 1. Parte a patului pe care se pune capul. – 2. Cămin, şi, prin extindere, situaţie, stare socială. – 3. Cuzinet; lagăr, palier. – 4. Pană; ic. – 5. Capăt, sfîrşit. – 6. Bucată, fragment, crîmpei. – Mr. căpitîńu, căpitińu, megl. căpitǫń. lat. capĭtāneum "capital" (Puşcariu 274; REW 1633; DAR); cf. it. capitagna (rov. kapetano) şi der. neol. căpitan. – Der. căpătier, s.m. (în Mold., în epoca Regulamentului Organic, locuitori săraci, care în drept nu aveau loc de căpătîi, şi prin urmare nu aveau obligaţii fiscale); căpătui, vb. (a căsători; a înzestra, a dota; a găzdui), format cu suf. verbal -ui (Puşcariu, Dacor., II, 595; REW 1634 consideră "şocantă" der., dar motivele nu ni se par evidente; în plus, este posibil şi ca forma căpătuiesc să fie numai o formă analogică de la căpătîiesc, cum sugerează DAR); căpătuială, s.f. (situaţie; căsătorie).
Trimis de blaurb, 12.03.2009. Sursa: DER

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Нужна курсовая?

Look at other dictionaries:

  • cãpãtấi — s. n., pl. cãpãtấie, art. cãpãtấiele …   Romanian orthography

  • cap — CAP1, (I, III) capete, s.n., (II) capi, s.m. I. s.n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simţ şi orificiul bucal. ♢ loc. adv. Din cap până n picioare = de… …   Dicționar Român

  • vagabond — VAGABÓND, Ă, vagabonzi, de, adj., s.m. şi f. (Om sau animal) care rătăceşte fără rost pe drumuri, care hoinăreşte fără ţintă; (om) fără ocupaţie stabilă, fără domiciliu fix. ♦ (Om) de nimic, fără căpătâi. – Din fr. vagabond, lat. vagabundus. cf.… …   Dicționar Român

  • aventurier — AVENTURIÉR, Ă, aventurieri, e, s.m. şi f. Persoană căreia îi plac aventurile. [pr.: ri er] – Din fr. aventurier. Trimis de ana zecheru, 28.06.2002. Sursa: DEX 98  AVENTURIÉR s. (rar) aventurist, (pop.) vânturător, vântură lume, vântură ţară,… …   Dicționar Român

  • coltuc — COLTÚC, coltuce, s.n. 1. Fiecare dintre cele două capete ale unei pâini lungi. 2. (reg.) Pernă mică servind drept căpătâi. ♦ Perniţă (de ace). [pl. şi: coltucuri] – Din tc. koltuk. Trimis de hai, 07.07.2004. Sursa: DEX 98  COLTÚC s. v. perniţă,… …   Dicționar Român

  • creştet — CRÉŞTET, creştete, s.n. 1. Vârful capului; sinciput. ♢ expr. Din (sau de la creştet) până în tălpi sau din tălpi până în creştet = de sus până jos, în întregime, peste tot trupul. ♦ Părul (din vârful) capului. ♦ (Rar) Căpătâi. 2. Vârf, culme,… …   Dicționar Român

  • dormeză — DORMÉZĂ, dormeze, s.f. Canapea îngustă fără spătar, de obicei cu căpătâi, pe care se poate dormi. – Din fr. dormeuse. Trimis de LauraGellner, 19.06.2004. Sursa: DEX 98  dorméză s. f., g. d. art. dormézei; pl. dorméze Trimis de siveco, 10.08.2004 …   Dicționar Român

  • podval — PODVÁL, podvale, s.n. Fiecare dintre căpătâiele de lemn pe care se aşază butoaiele în pivniţă; p. ext. suport de lemn sau de piatră. – Din scr. podvala. Trimis de oprocopiuc, 29.03.2004. Sursa: DEX 98  PODVÁL s. v. căpătâi. Trimis de siveco,… …   Dicționar Român

  • cap — I. (parte a corpului, individ, extremitate, vârf, mãciulie, cãpãtâi, început, sfârşit, motiv, capitol) s. n., pl. cápete II. (conducãtor) s. m., pl. capi III. (geogr.) s. n., pl. cápuri …   Romanian orthography

  • alege — ALÉGE, alég, vb. III. 1. tranz. A prefera ceva sau pe cineva; a şi fixa preferinţele asupra unui fapt sau asupra unei persoane; a decide. 2. tranz. A desemna pe cineva prin vot; a vota. 3. tranz. (pop.) A deosebi dintre alţii, a recunoaşte dintre …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”