- cârcel
- CÂRCÉL, cârcei, s.m. 1. (med.) Contracţie bruscă şi involuntară a muşchilor de la extremităţi, însoţită de obicei de senzaţii dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agaţă de corpurile din jurul ei. 3. (zool.) Căpuşă. – cf. scr. k r č.Trimis de valeriu, 27.01.2007. Sursa: DEX '98CÂRCÉL s. 1. (reg.) acăţele (pl.) cir. (cârcel al unor plante agăţătoare.) 2. v. căpuşă. 3. (bot.) (Ephedra distachya) slăbănog.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCÂRCÉL s. v. căpuşă, cercel.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecârcél (med., bot., zool.) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéiiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCÂRCÉ//L cârceli m. 1) Contracţie involuntară a muşchilor însoţită de o durere acută. 2) Organ vegetal al unor plante cu ajutorul căruia aceasta se prinde de obiectele din apropiere. /cf. sb. krţ + suf. cârcelelTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcîrcél (cârcéi), s.m. – 1. Organ vegetal ca un fir în spirală propriu plantelor agăţătoare. – 2. Buclă, cîrlionţ, zuluf. – 3. Parazit al cîinelui (Ixodes ricinus). – 4. Contracţie involuntară a muşchilor. – var. cîrcei, cîrcea, cîrci. Probabil rezultat al contaminării lui cercel cu sl. krŭčiti "a toarce"; cf. sb. krč "cîrcel",, krčel "cîrlig". sp. zarcillo indică faptul că sensul 1 există încă în cercel. sb. krčel, pe care Skok 63 îl indică drept etimon al rom. şi bg. kurčel (Conev 50 şi 60) par a fi împrumuturi din rom., căci -el nu se explică prin sl. cf. cîrci. (Creţu 327 se gîndea la lat. cancellus şi Diculescu, Elementele, 462, la gr. ϰριϰέλλιον "inel"). var. cîrcei este un sing. analogic refăcut pe baza pl. şi cîrcea un f. de acelaşi tip, în timp ce cîrci ar putea deriva direct din sl., cf. sb. krc. Dimpotrivă, Byck-Graur 23 consideră că cîrcei este forma primitivă de sing., de la al cărui pl. s-a format un sing. analogic cîrcel.Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.