cârci

cârci s.m. (reg.) vârf de lăstar de vie; porţiune dintr-un strugure; strugure mic.

Trimis de blaurb, 31.03.2006. Sursa: DAR



cîrcí (-césc, -ít), vb. – 1. A se strînge. – 2. A micşora, a se contrage. – 3. A se chirci, a se pipernici. – var. încîrci, (în)chirci, (în)cîrc(e)ia, (îm)pierci. sl. krŭčiti "a suci" (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 41; DAR), slov. kerčiti, ceh. krčiti, pol. kurczyć, rus. korčiti. v. şi cîrcel. Der. cîrcean, s.m. (căpuşă); cîrceag, s.n. (boală a oilor); cîrcior, adj. (sucit); chircit (var. închircit, piercit), adj. (pipernicit; atrofiat, degenerat; tulburat, anormal); chircitură (var. piercitură), s.f. (avorton, stîrpitură). var. cu p- sînt rezultat al hiperurbanismului mold. Din rom. trebuie să provină rut. kručak "berbec bolnav", pe care Candrea îl consideră etimon al al lui cîrceag.

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER