- curcubeu
- CURCUBÉU s. 1. (astron.) (reg.) cearcăn, brâul-cerului, brâul-Cosânzenei, brâul-lui-Dumnezeu, brâul-Maicii-Domnului, brâul-popii, curuna-cerului. 2. (bot.; Lychnis coronaria) (reg.) flocoşele (pl.), flocoşică, barba-împăratului, floarea-cununii.Trimis de siveco, 10.01.2006. Sursa: SinonimeCURCUBÉU s. v. iarba-câinelui, pir-de-ţelină, pir-gros.Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimecurcubéu s. n., art. curcubéul; pl. curcubéieTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCURCUBÉ//U curcubeue n. Fenomen optic având aspectul unui arc multicolor, care se produce în atmosferă datorită refracţiei luminii solare în picăturile de apă dispersate în aer, după ploaie. /<lat. curcus + bibitTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcurcubéu (curcubéie), s.n. – 1. Fenomen optic datorat refracţiei, cu aspectul unui imens arc multicolor desfăşurat pe cer. – 2. Iris, spectru solar. – 3. Plantă (Cynodon dactylon). – 4. Plantă (Lychnis coronaria). – var. curcubeu (s.m.), curcubei, curcubel, curcubău. Mr. curcubeai, megl. (curcu)bei. Pare a fi reprezentant al lat. *cucuvius "încovoiat", cuvînt care apare în forma sa m., cucurvior, la San Jerónimo (cf. Corominas, I, 900). Este vorba de o reduplicare expresivă de la curvus, ca în cucurbae "coardă de alfă" › ven. curcuma şi de aici ngr. ϰουρϰούμα; cf. şi cucurbita, cucullus. Posibila legătură cu curvus sau concurvare a fost semnalată încă de Lexiconul de la Buda; Cipariu, gram., 132; Laurian; Cihac, I, 65; Philippide, Principii, 140; Densusianu, Hlr., 104; Tiktin; şi combătută de Puşcariu 458. Celelalte explicaţii par mai puţin convingătoare. Plecînd de la imaginea, curentă în mentalitatea populară, care interpretează curcubeul ca un mijloc de a absorbi apa rîurilor pentru a o condensa în nori (Jura arc-boit, retor. arcobevondo, campan. arcovévere; cf. Rohlfs, Quellen, 12), s-a încercat să se explice ultima parte a cuvîntului prin lat. bĭbĕre. Giuglea, RF, II, 49, pleacă de la un lat. *arcus › combibulus (cf. REW 2037a), care cu greu ar fi ajuns la rezultatul rom. (*arcus combibu- › *arcurcubeu › *acurcubeu). Puşcariu, Dacor., VI, 315-7 şi DAR, preferă să plece de la circus bĭbit, asimilat la *curcus bĭbit, care "corespunde exact" lui curcubeu; afirmaţie surprinzătoare, dacă se are în vedere că bĭbit a dat în rom. be › bea şi că, devenind intervocalic acest b trebuia să se piardă; fără a mai vorbi de cît de puţin normală este această compunere în rom. După Roesler 39, din per. kalkum; Bogrea, Dacor., IV, 805, se gîndea la o posibilă legătură cu cucură. Scriban se gîndeşte la cocobelci, var. de la culbec, sau cubelc "melc". Din rom. provine rut. korkobeč (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Etym. Wb., 130; Berneker 571; Candrea, Elemente, 407).Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.