culbec

CULBÉC, culbeci, s.m. (reg.) Melc. [var.: cubélc s.m.] – et. nec.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CULBÉC s. v. gasteropod, gastropod, melc.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



culbéc s. m., pl. culbéci

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CULBÉ//C culbecci m. reg. Moluscă cu corpul moale, vâscos, având pe spinare o scoică în spirală, iar pe cap patru tentacule sensibile; melc. /Orig. nec.

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



culbéc, culbéci, s.m. (reg.) 1. melc, bourel. 2. conci, coc. 3. belciug, cercel, inel, ochi.

Trimis de blaurb, 02.05.2006. Sursa: DAR



culbéc (culbéci), s.m. – Melc. – var. culbeci, colbec(i), (cu)culbec, cucumelc, cotobelc, codobelc, cocobelc, cocobeică, cuculbeu, culcubeu, etc. Origine incertă, dar probabil expresivă. DAR tratează separat codobelc, pe care îl consideră der. de la coadă şi berc, cu sensul de "fără coadă", care se potriveşte efectiv melcului; însă această der. nu pare naturală. Este mai probabil vorba de o repetiţie expresivă, cu alternanţa consoanelor, fenomen foarte cunoscut în toate limbile, cf. tura-vura, tanda-manda, cioc-boc, cîr-mîr, etc. Dacă se admite această ipoteză, plecîndu-se, cum pare că trebuie să se facă, de la limbajul copiilor, în care se folosesc exclusiv multe din var., am avea, plecînd de la melc, o formulă de tipul *melcu belcu (înţeleasă ca *mel cubelcu), care, cu reduplicarea sa firească *melcu cubelcu, este deajuns pentru a explica toate formele cuvîntului. Pînă acum sînt puţine studii asupra acestuia. Pentru Philippide, II, 710, este pur şi simplu obscură; Byck-Graur, BL, I, 23, cred că forma primitivă este cubelci, su sing. analog; iar Scriban o explică prin *ciulbec, metateză de la belciug.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER