cujbă

CÚJBĂ, cujbe, s.f. 1. Bucată de lemn bifurcată la capăt, care se fixează în pământ sau într-un zid şi de care se leagă sau se atârnă, cu un lanţ, ceaunul deasupra focului. 2. (reg.) Nuia bine răsucită şi pârlită în foc, întrebuinţată în loc de frânghie. – Din scr. gužba.

Trimis de LauraGellner, 31.07.2004. Sursa: DEX '98



CÚJBĂ s. (reg.) cocârlă, (Ban. şi Transilv.) cocaie. (De cujbă se atârnă ceaunul deasupra focului.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



CÚJBĂ s. v. braţ, chingă, cocârlă, crivac, furcă, mână, stâlp.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



cújbă s. f., g.-d. art. cújbei; pl. cújbe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CÚJB//Ă cujbăe f. 1) reg. Împletitură din nuiele pârlite la foc, folosită în loc de frânghie. 2) Băţ pe care se atârnă ceaunul deasupra focului. /<sb. gužba

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cújbă (cújbe), s.f. – 1. Nuia flexibilă ce serveşte la legat. – 2. Partea împletită a biciului. – 3. Lanţ cu cîrlig pentru ceaun. – 4. Traversă de piept, la războiul de ţesut. – var. gujbă. sb. gužba "legătură a plugului" (DAR; cf. Cihac, II, 447), cf. mag. guzsba, ceh. vazba "legătură". Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 32, credea că este cuvînt dacic. cf. gînj. – Der. (în)cujba, vb. (a înfoi, a curba; a supune; a înmuia, a face să cedeze); încujbătură, s.f. (încovoiere); cujbar, s.n. (cotitură, sinuozitate); cujbi, vb. (arg., a bate).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER