braţ

BRAŢ, braţe, s.n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot şi umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ♢ loc. adv. În braţe = cu braţele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braţ) la braţ (sau de braţ) = cu braţul trecut pe sub braţul altuia. ♢ expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) braţul = a trece braţul sub braţul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braţ = a sprijini pe cineva, ducându-l de braţ. (A primi sau a aştepta etc. pe cineva) cu braţele deschise = (a primi sau a aştepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în braţe = a apăra, a susţine, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi braţul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în braţele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreţia cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde şi duce în braţe (1). Un braţ de fân. 3. fig. (În sintagma) Braţe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu braţul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv şi care serveşte la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mişcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi şi care serveşte la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanţa de la un punct fix la linia de acţiune a unei forţe. 7. Ramificaţie a cursului principal al unei ape curgătoare. ♢ Braţ mort = ramificaţie părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – lat. brachium.

Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



BRAŢ s. 1. (anat.) mână, (înv. şi reg.) brâncă. (A duce pe cineva de braţ.) 2. (geogr.) ramificaţie, (pop.) crac. (braţ al unei ape curgătoare.) 3. (tehn.) pârghie. (braţ al unei balanţe.) 4. (tehn.) crac, margine, mână, mâner, pervaz, spetează, (reg.) condac, cotoi. (braţ la ferăstrău.) 5. (tehn.) chingă, coardă, spetează, stinghie, (pop.) curmeziş. (braţ la podul coşului morii.) 6. v. bată. 7. (tehn.) furcă, mână, stâlp, (reg.) ciocan, cujbă. (braţ la războiul de ţesut.)

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



braţ s. n., pl. bráţe

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



BRAŢ braţe n. 1) Parte a mâinii, cuprinsă între umăr şi cot. 2) Membru superior al corpului omenesc; mână. A ţine în braţe. A prinde în braţe. ♢ A strânge în braţe a îmbrăţişa. A duce de braţ (pe cineva) a sprijini (pe cineva). A sta cu braţele încrucişate a nu face nimic; a sta degeaba. A primi (pe cineva) cu braţele deschise a primi (pe cineva) cu mare bucurie şi plăcere. A fi braţul drept al cuiva a fi omul de încredere al cuiva. braţe de muncă totalitate a persoanelor care dispun de capacitate de muncă. 3) Cantitate (de ceva) care poate fi dusă de un om cu braţele. Un braţ de fân. 4) Parte a unui obiect, a unei unelte, maşini etc., care se aseamănă prin formă şi funcţie cu braţul. braţul unei macarale. braţele unui fotoliu. 5) Ramificaţie a unui curs de apă. /<lat. brachium

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



BRAŢ s.n. (mar.) Manevră curentă folosită la orientarea unei vergi în plan orizontal pentru ca velele să ocupe o anumită poziţie faţă de direcţia vântului. [var. bras s.n. / < engl. brace, fr. bras].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



braţ (bráţe), s.n. – 1. Parte a membrului superior cuprinsă între cot şi umăr. – 2. Cantitate de lemne care se poate cuprinde şi duce în braţe. – 3. Cantitate mică, în general. – 4. Ramificaţie a cursului principal al unei ape. – 5. Diferite organe, piese sau instrumente care amintesc de forma sau funcţiile braţului, cum sînt cele ale fotoliului; la războiul de ţesut, bara verticală unde se fixează sulul la urzeală; la ferăstrăul de mînă, cele două bare verticale; părţile cleştelui etc. – Mr., megl. braţ, istr. brǫţ. lat. brachium (Puşcariu 217; REW 1256; Candrea-Dens., 179; DAR); cf. it. braccio sau brazzo, prov. bratz, fr. bras, cat. bras, sp. brazo, port. braço. Este cuvînt cunoscut în general (ALR 233). Der. braţetă, s.n. sau f., din it. (ven.) brazzeto; brăţaţ, s.n. (rar., lungime a unui braţ); brăţiş, adv. (corp la corp); îmbrăţişa, vb. (a strînge în braţe; a adopta; a cuprinde), din adv. precedent.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER



BRAŢ s. n. 1. (mar.) manevră curentă care serveşte la braţarea vergilor. 2. (constr.) element rigid, solidarizat sau articulat, care transmite o mişcare sau poartă o sarcină. 3. distanţa dintre un punct şi linia de acţiune a unei forţe. (< engl. brace, fr. bras)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN