- absolvi
- ABSOLVÍ vb. 1. a isprăvi, a sfârşi, a termina. (A absolvi liceul.) 2. a cruţa, a ierta, a scuti, (înv.) a milui, a pardona, a slobozi. (A absolvi de o pedeapsă.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeabsolví (a termina un an şcolar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. absolvésc, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. absolveáscăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficabsolví (a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 sg. şi pl. absólveTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ABSOLV//Í1 absolviésc tranz. (instituţii de învăţământ) A termina cu bine. /<germ. absolvieren, lat. absolvereTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA ABSOLVÍ2 absólv tranz. 1) jur. (acuzaţi) A scuti de o pedeapsă; a ierta. 2) rel. A elibera de păcate; a ierta. /<germ. absolvieren, lat. absolvereTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXABSOLVÍ vb. IV. tr. 1. A termina o formă de învăţământ. 2. (jur.) A elibera nepedepsit un acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege sau când săvârşirea lui a fost justificată. 3. A ierta; a scuti. [P.i. -vesc (1) şi absolv (2). / < lat. absolvere, cf. germ. absolvieren, fr. absoudre].Trimis de LauraGellner, 14.02.2006. Sursa: DNabsolví (-v, -ít), vb 1. A ierta, a scuti de pedeapsă. – 2. A termina studiile. < lat. absolvere (sec. XVIII). Sensul 2 este împrumutat din terminologia referitoare la învăţămînt din Austria şi Germania; există cu acest sens tendinţa de a conjuga eu absolvesc (cf. Iordan, BF, II, 53). – Der. absolvent, adj. (care a terminat o formă de învăţămînt); absolvenţă, s.f. (terminarea unei forme de învăţămînt).Trimis de blaurb, 26.08.2006. Sursa: DER!absolvi (aabsolvi) (a termina un ciclu de învăţământ, a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 3 absólvă, imperf. 3 sg. absolveá; conj. prez. 3 să absólveTrimis de CristinaDianaN, 28.08.2006. Sursa: DOOM 2
Dicționar Român. 2013.
