- cositor
- COSITÓR2, -OÁRE, cositori, -oare, adj., s.m. si f. 1. adj. Care coseşte. 2. s.m. şi f. Cosaş (1). – Cosi + suf. -tor.Trimis de IoanSoleriu, 02.05.2004. Sursa: DEX '98COSITÓR1 s.n. Staniu. – Din sl. kositerŭ.Trimis de IoanSoleriu, 02.05.2004. Sursa: DEX '98COSITÓR s. v. cosaş.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: SinonimeCOSITÓR s. v. staniu.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecositór adj. m., (persoană) s. m., pl. cositóri; f. sg. şi pl. cositoáreTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficcositór (staniu) s. n.; simb. SnTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCOSITÓR1 n. Metal moale, alb-argintiu, maleabil şi ductil, întrebuinţat la acoperirea altor metale, pentru a le feri de coroziune, şi la fabricarea tinichelei; staniu. /<sl. kositeruTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCOSIT//ÓR2 cositoroáre (cositoróri, cositoroáre) şi substantival Care coseşte. /a cosi + suf. cositortorTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcositór s.m. – Staniu. gr. ϰασσίτερος (Murnu 15), probabil prin intermediul sl. kositerŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 304; DAR; Vasmer, gr., 83); cf. bg. kositro, sb. kòsitar. – Der. cositori (var. costori, custuri), vb. (a spoi cu cositor); cos(i)torar, s.m. (persoană care lucrează în cositorit); cositoreală, s.f. (acţiunea de a cositori).Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.