- constituţie
- CONSTITÚŢIE, constituţii, s.f. 1. Totalitatea particularităţilor morfologice, funcţionale şi psihologice ale unui individ; structură fizică generală a corpului omenesc. 2. Lege fundamentală a unui stat, investită cu o forţă juridică superioară celorlalte legi, care cuprinde principiile esenţiale ale organizării lui, stabileşte drepturile şi datoriile principale ale cetaţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică la un moment dat a statului respectiv. [var.: constituţiúne s.f.] – Din fr. constitution, lat. constitutio, -onis.Trimis de IoanSoleriu, 12.06.2008. Sursa: DEX '98CONSTITÚŢIE s. I. conformaţie, factură, fizic, natură, structură, (înv.) temperament. (De o constituţie delicată sau robustă.) II. (pol.) (înv.) statut. (constituţie lui Cuza.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonimeconstitúţie s. f. (sil. -ţi-e), art. constitúţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. constitúţiei; pl. constitúţii, art. constitúţiile (sil. -ţi-i-)Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCONSTITÚŢI//E1 constituţiei f. 1) Mod de constituire a elementelor unui întreg; structură; factură; compoziţie; componenţă. 2) Ansamblu de particularităţi morfologice, funcţionale şi psihologice ale unui om. 3) Aspect general; formă exterioară; confirmaţie; configuraţie. constituţiea corpului. [art. constituţia; G.-D. consti-tuţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, constituţieonisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCONSTITÚŢI//E2 constituţiei f. 1) Lege fundamentală a unui stat care determină forma de guvernământ, structura social-economică şi politică, modul de organizare şi de funcţionare a organelor de stat, drepturile esenţiale şi obligaţiile cetăţenilor. 2) Broşură care cuprinde această lege. [art. constituţia; G.-D. constituţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. constitution, lat. constitutio, constituţieonisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCONSTITÚŢIE s.f. I. Structura fizică a unui corp, a unui organism; alcătuire, structură. ♦ Compoziţie, ansamblu de elemente care constituie un întreg. II. Lege fundamentală a unui stat, în care sunt consemnate principiile de bază ale organizării lui, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, sistemul electoral etc. [gen. -iei, var. constituţiune s.f. / cf. lat. constitutio, fr. constitution, rus. konstituţiia].Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DNCONSTITÚŢIE s. f. I. 1. totalitatea particularităţilor morfologice, funcţionale şi psihologice ale unui individ. 2. conformaţie; arhitectură (3). II. lege fundamentală a unui stat, care stabileşte principiile de bază ale organizării lui, drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale (< fr. constitution, lat. constitutio)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.