conotativ

CONOTATÍV, -Ă, conotativi, -e, adj. (Despre sensul cuvintelor) Suplimentar faţă de denotaţia cuvântului; care este rezultat din experienţa personală, din context; figurat. ♦ (Despre stil) Care este dominat de conotaţii. – Din fr. connotatif.

Trimis de LauraGellner, 30.07.2004. Sursa: DEX '98



conotatív adj. m., pl. conotatívi; f. sg. conotatívă, pl. conotatíve

Trimis de siveco, 21.01.2009. Sursa: Dicţionar ortografic



CONOTATÍV, -Ă adj. Referitor la conotaţie: (despre sensul cuvintelor) cu valoare suplimentară, care reiese din condiţiile sociale sau locale, ale mesajului. [< fr. connotativ].

Trimis de LauraGellner, 18.01.2005. Sursa: DN



CONOTATÍV, -Ă adj. referitor la conotaţie; (despre sensul cuvintelor) suplimentar faţă de denotaţia cuvântului; reieşind din experienţa personală, din context; figurat. ♢ (despre stil) dominat de conotaţii. (< fr. connotatif)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN