condur

CONDÚR, conduri, s.m. 1. (înv.) Pantof femeiesc cu toc înalt, împodobit adesea cu broderii. 2. Compus: (bot.) condurul-doamnei = plantă ornamentală agăţătoare, cu flori mari, galbene-roşcate şi cu un pinten drept; călţunaşi, conduraş (2) (Tropacolum majus). – Din tc. kundura.

Trimis de LauraGellner, 11.11.2006. Sursa: DEX '98



CONDÚR s. 1. (Mold. şi Bucov.) scarpă. (În trecut, femeile purtau în picioare conduri.) 2. v. călţunaş.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



condúr s. m., pl. condúri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CONDÚR conduri m. înv. poet. Pantof femeiesc de stofă, cu toc înalt, împodobit cu broderii. ♢ condurul-doamnei plantă decorativă anuală, cu tulpină agăţătoare, frunze verzi-albăstrui şi flori mari portocalii. /<turc. kundura

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



condúr² s.m. (reg.; despre copii) drac împieliţat.

Trimis de blaurb, 11.11.2006. Sursa: DAR



condúr (condúri), s.m. – 1. Pantof, escarpen. – 2. (Banat) Zestre. – 3. Plantă (Tropaeolum maius). – Mr. cundură, megl. condur. tc. kondura, kundura (Cihac, II, 568; Şeineanu, II, 145; Meyer 197; Lokotsch 1245; Ronzevalle 142), şi tc. din ngr. ϰουντοῦρα (› mr.), pe care Krumbacher, Byz. Z., II, 303, îl deriva de la ϰόντουρος "fără coadă", ϰοντός "scurt" (cf. condac), dar care ar putea fi şi o deformare vulg. de la gr. ϰόθορνος (Vasmer, gr., 82). – Der. conduragiu, s.m. (pantofar), din tc. konduraci; condurat, s.m. (pantofar); încondura, vb. (a se încălţa cu pantofi) care nu trebuie confundat cu încondura (a face curte). Graur, BL, V, 59, crede că condrăţel, s.m. (păduche) este o reducere de la condurăţel; însă semantismul nu este clar (după DAR, este cuvînt legat de condran, s.m. "larvă de bondar", şi cu mag. kondor "încreţit"). Probabil este cuvînt identic cu cotroţei, s.m. pl. (Bucov., paste făinoase).

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER