- condescendenţă
- CONDESCENDÉNŢĂ s.f. Purtare plină de consideraţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; respect, amabilitate, deferenţă. ♦ (peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeţie. – Din fr. condescendance.Trimis de MihaelaStan, 18.06.2003. Sursa: DEX '98CONDESCENDÉNŢĂ s. v. apreciere, atenţie, cinste, cinstire, consideraţie, onoare, preţuire, respect, stimă, trecere, vază.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecondescendénţă s. f. → descendenţăTrimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Dicţionar ortograficCONDESCENDÉNŢĂ f. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă faţă de o persoană; deferenţă; consideraţie; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendanceTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXCONDESCENDÉNŢĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoinţă, amabilitate, de pe o poziţie de superioritate, chiar uşor dispreţuitoare. [< fr. condescendance].Trimis de LauraGellner, 11.04.2006. Sursa: DNCONDESCENDÉNŢĂ s. f. atitudine plină de consideraţie, de respect, atenţie şi bunăvoinţă faţă de cineva; amabilitate; deferenţă. o (peior.) bunăvoinţă cu aer de dispreţ, aroganţă, superioritate. (< fr. condescendance)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.