cojoc

COJÓC, cojoace, s.n. 1. Obiect de îmbrăcăminte făcut din piele de oaie prelucrată cu miţe cu tot, care se poartă mai ales la ţară ca palton (cu blana înăuntru). ♢ expr. Iarnă cu şapte cojoace = iarnă foarte grea. A scutura (cuiva) cojocul sau a i se face (cuiva) pielea cojoc = a bate sau a fi bătut (zdravăn). A nu mai întreba (pe cineva) de ce-i e cojocul = a lua (pe cineva) repede, a nu-l mai lasa să se gândească. A-şi teme (sau a-şi păzi) cojocul = a fi precaut, a evita cu prudenţă riscurile. 2. Pătură de bumbac bine presată, obţinută în filaturile de bumbac. [var. : (reg.) cojoácă s.f.] – Din sl. kožuhŭ.

Trimis de IoanSoleriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



cojóc s. n., pl. cojoáce

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



COJ//ÓC cojocoáce n. Haină ţărănească de iarnă, lungă, făcută din piele de oaie cu miţele înăuntru. ♢ A-şi teme cojococul a nu întreprinde nimic riscant; a manifesta prudenţă. A-şi întoarce cojococul pe dos (sau pe partea cealaltă) a) a exprima păreri contrare celor de mai înainte; b) a trata pe cineva cu asprime (nu cu bunăvoinţa de altădată). A avea (sau a găsi) ac de cojococul cuiva a dispune de mijloace sau a afla calea pentru a pune la punct pe cineva. /<sl. kožuhu

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



cojóc (cojoáce), s.n. – 1. Haină, vestă tipică din blană de miel sau berbec, cu părul pe dinăuntru, piele tăbăcită tăiată în formă de cazacă, avînd mîneci. – 2. (arg.) Miel. – var. cojoacă. – Mr., megl. cojoc, megl. cojuc. sl. kožuchŭ, de la koža "piele," cf. coaje (Miklosich, Lexicon, 296; Cihac, II, 65; Conev 83); cf. bg., sb. rut., rus. kožuch. Pentru folosirea acestui cuvînt în argou, cf. m. L. Wagner, BF, X, 153. var. este un sing. analogic, pe baza pl. – Der. cojocar, s.m. (persoană care confecţionează cojoace); cojocăreasă (var. cojocăriţă), s.f. (soţie de cojocar); cojocăresc, adj. (de cojocar); cojocărie, s.f. (meseria cojocarului; atelier unde se lucrează cojoace; prăvălia unde se vînd cojoace); cojocări, vb. (a lucra într-o cojocărie; a bate, a ciomăgi). Din rom. pare a proveni mag. kozsók (Candrea, Elemente, 403; Edelspacher 17), în timp ce se consideră că ngr. ϰοζόϰα provine direct din sl. (Meyer, Neugr. St., II, 32), chiar dacă fără prea multă siguranţă.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DER