coaje

coáje (-óji), s.f. – 1. Ţesut protector extern al rădăcinilor, tulpinilor şi ramurilor unor plante (lemnoase). – 2. Scoarţă (de copac). – 3. Înveliş al unor fructe. – 4. Găoace, înveliş de ou. – 5. (arg.) Portofel. – var. coarje. Mr. coaje, megl. coajă. sl. koža "pieliţă" (Miklosich, Slaw. Elem., 25; Miklosich, Lexicon, 292; Cihac, II, 65; Conev 89); cf. bg., sb., cr. koža "pieliţă". var. se explică, poate, printr-o contaminare cu scoarţă "coajă groasă" (DAR), sau cu sl. kora "scoarţă" (Puşcariu, Dacor., VIII, 113). – Der. cojiţă, s.f. (pieliţă, membrană), cf. sl., bg., rus. kožica; cojan, s.m. (poreclă a locuitorilor de la cîmpie; după Ghibănescu, se explică prin faptul că, obişnuind să mergă cu pulpele goale, pielea li se îngroaşă pînă ajunge să ia aspect de scoarţă, dar este vorba de o etimologie populară; trebuie să ne gîndim mai curînd la o evoluţie de la "scoarţă, coajă" la "aspru, cu grunji", şi de aici la "necioplit, grosolan", cf. coroblete); cojos, adj. (care are multă coajă); coji (var. descoji), vb. (a curăţa de coajă, a curăţa de teacă); cojnic, adj. (cu pieliţă), cuvînt înv. (sec. XVII), împrumut literar din sl. kožĭna; cojoaică, s.f. (piţigoiul-mare, Certhia familiaris; Tichodroma muraria).

Trimis de blaurb, 13.09.2007. Sursa: DER