clasicism

CLASICÍSM s.n. 1. Ansamblu de trăsături proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizată prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent în arta si literatura europeană, apărut în sec. XVII în Franţa, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmărirea unui ideal, prin disciplinarea imaginaţiei şi a sensibilităţii, prin ordine, echilibru şi claritate. 3. Perioadă din istoria culturii universale sau naţionale ale cărei creaţii reprezintă un maximum de realizare artistică pentru perioada respectivă. – Din fr. classicisme.

Trimis de ibogdank, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



CLASICÍSM s. (rar) clasicitate. (clasicism al unui scriitor.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



clasicísm s. n.

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



CLASICÍSM n. 1) Ansamblu de trăsături proprii marilor opere literare şi artistice ale antichităţii greco-romane, bazate pe un ideal de frumuseţe armonioasă, echilibrată şi senină. 2) Curent în arta şi cultura europeană, apărut în sec. XVIII în Franţa, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romană, prin căutarea perfecţiunii în formă, prin respectul pentru măsură, prin gustul pentru analiza psihologică, prin ordine, echilibru şi claritate. 3) Ansamblu de producţii literare şi artistice al autorilor care ţin de acest curent. /<fr. classicisme

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



CLASICÍSM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii şi artei greco-latine; atitudine estetică fundamentală, caracterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor. ♦ Arta şi literatura grecească din sec. V-IV î.e.n., când acestea au atins apogeul, bazându-se pe un ideal de frumuseţe armonioasă, echilibrată şi senină. 2. Curent literar şi artistic apărut în Franţa şi răspândit apoi în Europa apuseană în sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creaţie operele antichităţii greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfecţiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate în creaţie. [cf. fr. classicisme, it. classicismo].

Trimis de LauraGellner, 19.12.2004. Sursa: DN



CLASICÍSM s. n. 1. atitudine estetică fundamentală, caracterizată prin tendinţa de a observa fenomenele în lumina universalului şi de a închega într-un sistem stabil, armonios şi proporţional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin şi echilibrat al perfecţiunii formelor, care caracterizează cultura antichităţii greco-latine şi alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent în arta şi literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichităţii greco-latine, prin supremaţia principiilor morale, prin triumful raţiunii asupra sentimentelor şi fanteziei, prin cultul pentru adevăr şi natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru şi claritate. 3. perioadă în istoria culturii universale şi naţionale ale cărei creaţii reprezintă maximum de realizare artistică şi modele demne de urmat. (< fr. classicisme)

Trimis de raduborza, 17.04.2008. Sursa: MDN