Dicționar Român. 2013.
chelălăi — CHELĂLĂÍ, pers. 3 chelắlăie, vb. IV. intranz. (Despre câini, rar despre alte animale) A scoate sunete tânguitoare, ascuţite şi repetate; a scheuna. – Formaţie onomatopeică. Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX 98 CHELĂLĂÍ vb. v. schelălăi … Dicționar Român
chelălăială — CHELĂLĂIÁLĂ, chelălăieli, s.f. Sunet tânguitor şi repetat scos de câini sau rar, de alte animale; chelălăit, scheunat, chelălăitură. [pr.: lă ia ] – Chelălăi + suf. eală. Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX 98 CHELĂLĂIÁLĂ s. v. schelălăit … Dicționar Român
scheaun — SCHEÁUN s. v. chelălăială, chelălăit, chelălăitură, schelălăială, schelălăit, schelălăitură, scheunare, scheunat, scheunătură. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime scheáun s. n., pl. scheáune Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa:… … Dicționar Român
scheunătură — SCHEUNĂTÚRĂ, scheunături, s.f. Sunete ascuţite şi repetate de durere sau de bucurie scoase de un animal, mai ales de un câine; chelălăitură, schiaun; scheunare. [pr.: sche u ] – Scheuna + suf. ătură. Trimis de RACAI, 07.12.2003. Sursa: DEX 98 … … Dicționar Român
