- cerbice
- CERBÍCE s.f. 1. Ceafă, grumaz. ♢ expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. fig. Mândrie; împotrivire. – lat. cervix, -icia.Trimis de valeriu, 03.03.2003. Sursa: DEX '98CERBÍCE s. (tehn.) (pop.) drug. (cerbice la jujeu.)Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: SinonimeCERBÍCE s. v. ceafă, grumaz.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimecerbíce s. f., g.-d. art. cerbíciiTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficCERBÍC//E cerbicei f. Partea posterioară a gâtului; ceafă; grumaz. ♢ Tare de cerbice neclintit în poziţia pe care o ocupă. A frânge cuiva cerbiceea a forţa pe cineva să renunţe la ambiţia sa. [art. cerbicea; G.-D. cerbicii] /<lat. cervix, cerbiceicisTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXcerbíce s.f. – 1. Ceafă, grumaz. – 2. Şira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracţiune. – Istr. cerbice. lat. cervῑcem (Puşcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija "ceafă", abruz. šervicare "a scutura". Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiţi scriitori, într-un mod puţin artificial. – Der. cerbicie, s.f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia "voinţă" (Atzori 98).Trimis de blaurb, 11.02.2007. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.