calificare

calificare
CALIFICÁRE, calificări, s.f. Acţiunea de a (se) califica şi rezultatul ei; pregătire într-un anumit domeniu de activitate profesională; calificaţie. ♦ Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiţie sportivă, pentru selectarea concurenţilor. – v. califica.
Trimis de valeriu, 13.09.2007. Sursa: DEX '98

CALIFICÁRE s. 1. (înv.) calificaţie. (Nu are nici o calificare.) 2. numire, (fig.) etichetare, taxare. (calificare cuiva drept...)
Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime

calificáre s. f., g.-d. art. calificării; pl. calificări
Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic

CALIFIC//ÁRE calificareări f. 1) v. A CALIFICA. 2) Pregătire teoretică şi practică într-un anumit domeniu de activitate profesională. 3) Etapă eliminatorie într-un concurs sau într-o competiţie sportivă, în care se selectează concurenţii. /v. a (se) califica
Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX

CALIFICÁRE s.f. Acţiunea de a (se) califica şi rezultatul ei; titlul obţinut în urma trecerii unor examene sau a unor probe; calificaţie. [< califica].
Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN

CALIFICÁRE s. f. 1. acţiunea de a (se) califica; pregătire teoretică şi practică într-o profesiune. ♢ etapă eliminatorie într-un concurs, într-o competiţie sportivă. 2. titlu obţinut în urma trecerii unor examene, a unor probe. 3. (jur.) ă infracţiunii = stabilirea caracterului penal al unei fapte şi încadrarea ei în textul de lege. (< califica)
Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN

Dicționar Român. 2013.

Игры ⚽ Поможем написать реферат

Look at other dictionaries:

  • califica — CALIFICÁ, calífic, vb. I. 1. refl. şi tranz. A dobândi sau a ajuta să dobândească un nivel adecvat de pregătire prin însuşirea unor cunoştinţe şi deprinderi de specialitate (împreună cu recunoaşterea oficială a acestei pregătiri). 2. refl. A… …   Dicționar Român

  • calificaţie — CALIFICÁŢIE, calificaţii, s.f. (înv.) Calificare. – Din fr. qualification, lat. qualificatio. Trimis de valeriu, 04.06.2008. Sursa: DEX 98  CALIFICÁŢIE s. v. calificare. Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime  calificáţie s …   Dicționar Român

  • divizie — DIVÍZIE, divizii, s.f. 1. Mare unitate militară, constituită de obicei din mai multe regimente. ♦ Comandamentul unei divizii (1). 2. Fiecare dintre categoriile principale în care sunt încadrate echipele ce participă la o competiţie sportivă cu… …   Dicționar Român

  • policalificare — POLICALIFICÁRE s.f. Calificare în mai multe specialităţi. – v. policalifica. Trimis de cata, 08.04.2004. Sursa: DEX 98  policalificáre s. f., pl. policalificări Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic  POLICALIFICÁRE s.f.… …   Dicționar Român

  • titlu — TÍTLU, titluri, s.n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într un anumit domeniu de activitate. ♢ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcţie, titulatură deţinute de cineva sau acordate cuiva; nume,… …   Dicționar Român

  • walkover — WALK ÓVER s.n. (Sport) 1. Cursă în care nu participă decât un singur cal. 2. Calificare a unui sportiv, rămas singur în competiţie prin neprezentarea sau eliminarea concurenţilor. [pr. uok ắuvăr; abr. w.o.] (din engl., fr. walk over) Trimis de… …   Dicționar Român

  • calificar — Se conjuga como: sacar Infinitivo: Gerundio: Participio: calificar calificando calificado     Indicativo   presente imperfecto pretérito futuro condicional yo tú él, ella, Ud. nosotros vosotros ellos, ellas, Uds. califico calificas califica… …   Wordreference Spanish Conjugations Dictionary

  • apelaţiune — APELAŢIÚNE s.f. (rar) 1. (Franţuzism) Denumire, calificare, nume. 2. (jur.) Apel. ♦ Adresare (însoţită de o cerere, de o rugăminte). [var. apelaţie s.f. / cf. fr. appellation, lat. appellatio]. Trimis de LauraGellner, 04.11.2004. Sursa: DN  …   Dicționar Român

  • doctorat — DOCTORÁT, doctorate, s.n. Stagiu de calificare ştiinţifică superioară, efectuat după terminarea studiilor universitare, în vederea obţinerii titlului de doctor (2); examen final, de susţinere a unei lucrări, dat pentru obţinerea acestui titlu;… …   Dicționar Român

  • maistru — MÁISTRU, maiştri, s.m. 1. Persoană care are (şi practică) o meserie; meşter; meseriaş; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secţie productivă într o întreprindere sau într un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică …   Dicționar Român

Share the article and excerpts

Direct link
… Do a right-click on the link above
and select “Copy Link”