titlu

TÍTLU, titluri, s.n. 1. Calificare căpătată de cineva în urma unor studii speciale într-un anumit domeniu de activitate. ♢ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ Demnitate, funcţie, titulatură deţinute de cineva sau acordate cuiva; nume, denumire care corespunde acestor demnităţi, funcţii sau titulaturi. ♦ Calificativ care exprimă o relaţie socială. Titlul de tată. 2. Cuvânt sau text pus în fruntea unei lucrări sau a unei părţi distincte a ei, indicând rezumativ sau sugestiv cuprinsul acesteia; p. gener. orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele filmului, realizatorii şi studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♢ loc. adv. Cu titlu de... = cu caracter de, ca... 3. Capitol sau subdiviziune în textele de legi, de regulamente etc. (purtând un număr de ordine). 4. (În sintagmele) Titlu de proprietate = document care stabileşte dreptul de proprietate al cuiva asupra unui obiect. Titlu de valoare = document de valoare care face obiectul unor tranzacţii financiare. 5. fig. Bază legală, drept. 6. Procent de metal nobil dintr-un aliaj; titru (3). – Din ngr. títlos, lat. titulus. cf. (pentru sens) fr. t i t r e.

Trimis de ana_zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



TÍTLU s. 1. demnitate, rang, (înv.) spiţă, stat. (I-a acordat titlul de baron.) 2. calitate. (Are titlul de inginer.) 3. titru. (titlu al unui metal preţios.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



TÍTLU s. v. denumire, nume, numire.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



títlu s. n. (sil. -tlu), art. títlul; pl. títluri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



TÍTL//U¹ titlue n. Cantitate de metal nobil dintr-un aliaj. [Sil. ti-tlu] /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. títlos, fr. titre

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TÍTLU² titluri n. 1) Nume acordat de autor operei sale sau unei părţi a acesteia, care indică tema tratată. ♢ Cu titlu de ... cu caracter de ... 2) la pl. Traducere a dialogului imprimată sub imaginea unui film vorbit într-o limbă străină. 3) Calificare obţinută (într-un domeniu de activitate). titlu de campion. titlu ştiinţific. 4) Nume calificativ. titlu de prieten. 5) Denumire onorifică (desemnând o demnitate, un rang sau o funcţie înaltă). titlu de conte. 6) Act juridic al unui drept. titlu de moştenire. /<lat. titlus, sl. titlo, ngr. titlos, fr. titre

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX



TÍTLU s.n. 1. Calitate obţinută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanţe sportive. ♦ Titlu de glorie = merit, renume, fală. ♦ (In orânduirea feudală şi capitalistă) Demnitate, rang. 2. Cuvânt sau text situat în fruntea unei cărţi, a unui capitol etc. indicând rezumativ materia care se tratează; (p. ext.) orice lucrare editată. ♦ Partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii şi studioul care l-a produs. ♦ (La pl.) Traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. ♦ Cu titlu de = Cu caracter de, ca... 3. Capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. (jur.) Titlu de proprietate = act scris care stabileşte dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; (ec.) titlu de credit = document scris consacrat prin acte normative şi reprezentând o obligaţie de rambursare la scadenţă a unei anumite sume de bani. 5. (fig.) Bază legală, drept. 6. Cantitatea de metal nobil dintr-un aliaj, exprimată în părţi la mie; titru (2). [< lat. titulus].

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DN



TÍTLU s. n. 1. calificare obţinută de cineva în urma unor studii speciale sau în urma unei performanţe sportive. o titlu de glorie = merit, renume, fală. ♢ demnitate, funcţie, rang (nobiliar). 2. cuvânt, text pus în fruntea unei cărţi, a unui capitol etc. indicând rezumativ cuprinsul; (p. ext.) orice lucrare editată. ♢ partea scrisă de la începutul unui film, care indică numele acestuia, realizatorii şi studioul care l-au produs. ♢ (pl.) traducerea dialogului imprimată pe filmele vorbite în limbi străine. o cu titlu de = cu caracter de, ca... 3. capitol în textele de legi, în regulamente etc. 4. înscris, act sau fapt juridic reprezentând temeiul unui drept invocat. o titlu de proprietate = act care stabileşte dreptul de proprietate al cuiva asupra unui bun; titlu de valoare = înscris, semnat şi transmisibil, care constituie obiectul unor tranzacţii financiare şi a cărui proprietate conferă drept de asociere sau de creanţă; titlu de credit = document consacrat prin acte normative şi reprezentând o obligaţie de rambursare la scadenţă a unei anumite sume de bani; titlu de participaţie = titlul de credit care conferă dreptul la dividente, dreptul la o cotă parte din patrimoniul societăţii sau de a participa la activitatea societăţii comerciale. 5. (fig.) justificare, dovadă, drept. 6. cantitatea de metal preţios dintr-un aliaj exprimată în părţi la mie; titru (3). ♢ (text.) număr care indică fineţea firului de mătase şi a fibrelor sintetice. (< ngr. titlos, lat. titulus, după fr. titre)

Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN



títlu (-uri), s.n. – Nume, rang; drept; cuvînt sau text din fruntea unei lucrări. – var. înv. titol, titulă, tituluş. Mr. titlu. Mgr. τίτλος (Murnu 57), cf. sl. titlŭ (Cihac, II, 413). sec. XVII. Tituluş, ptin pronunţie mag. din lat. titulus (Gáldi, Dict., 163). – Der. titula, vb. (înv., a intitula); titrat, adj., din fr. titré; titular, adj., din fr. titulaire; titulatură, s.f., din germ. Titulatur; întitula, vb. (a numi).

Trimis de blaurb, 20.03.2009. Sursa: DER