bătut — BĂTÚT1 s.n. Batere – v. bate. Trimis de paula, 28.05.2002. Sursa: DEX 98 BĂTÚT2, Ă, bătuţi, te, adj., s.f. I: adj. 1. (Despre fiinţe) Care este sau a fost lovit, care a suferit lovituri. 2. (În sintagma) Bani bătuţi = bani în numerar,… … Dicționar Român
bătătură — BĂTĂTÚRĂ, bătături, s.f. 1. Teren bătătorit (în faţa casei); p. ext. (pop.) ogradă, curte (la casele ţărăneşti). 2. Îngroşare a pielii palmelor sau tălpilor. ♢ expr. (fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe… … Dicționar Român
pomosteală — POMOSTEÁLĂ, pomosteli, s.f. 1. (reg.) Pământ bătătorit care umple golurile dintre temelie şi podea la construcţiile ţărăneşti şi care, uneori, ţine locul pardoselii. 2. Ridicătură de pământ în regiunile inundabile pe care se construiesc clădiri… … Dicționar Român
şleau — ŞLEAU1, şleauri, s.n. Drum de ţară natural, neamenajat, bătătorit de căruţe. ♢ expr. A vorbi (sau a spune) pe şleau = a vorbi deschis, fără înconjur. ♦ (Rar) Firul unei ape curgătoare. [var.: şleah s.n.] – Din pol. szlak, ucr. šljah. Trimis de… … Dicționar Român
bate — BÁTE, bat, vb. III. I. 1. tranz. şi refl. A (se) lovi, a (se) izbi repetat şi violent (cu palma, cu pumnul, cu băţul, cu biciul etc.) A bate peste obraji, peste gură, peste picioare. A bate la palmă, la tălpi, la spate. A bate în cap. ♢ expr.… … Dicționar Român
bătelişte — BĂTÉLIŞTE, bătelişti, s.f. (reg.) 1. Loc sau pământ bătătorit (de vite); loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). 2. Loc de întâlnire, de adunare. – Bate + suf. elişte. Trimis de paula, 28.05.2002. Sursa: DEX 98 bătélişte s. f., g. d.… … Dicționar Român
bătucit — BĂTUCÍT, Ă, bătuciţi, te, adj. 1. (Despre pământ, mai ales despre drumuri sau poteci) Îndesat, bătătorit2; p. ext. pe care se umblă mult. 2. Cu pielea îngroşată, cu bătături (2). – v. bătuci. Trimis de paula, 28.05.2002. Sursa: DEX 98 BĂTUCÍT… … Dicționar Român
circulat — CIRCULÁT adj. bătătorit, bătut, frecventat, umblat. (Un drum circulat.) Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime … Dicționar Român
drum — DRUM, drumuri, s.n. 1. Cale de comunicaţie terestră, alcătuită dintr o bandă îngustă şi continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ♢ Drumul mare = şosea de mare circulaţie, care leagă localităţi principale. Hoţ (sau tâlhar) de… … Dicționar Român
neamenajat — NEAMENAJÁT adj. v. ŞLEAU1. Drum de ţară natural, neamenajat, bătătorit de căruţe. [DEX 98] Trimis de gall, 08.02.2008. Sursa: Neoficial … Dicționar Român
