- bâigui
- BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. intranz. şi refl. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii. – cf. magh. b o l y o n g n i "a rătăci".Trimis de paula, 14.04.2009. Sursa: DEX '98A bâigui ≠ a răspicaTrimis de siveco, 14.04.2009. Sursa: AntonimeBÂIGUÍ vb. v. bombăni.Trimis de siveco, 14.04.2009. Sursa: SinonimeBÂIGUÍ vb. v. aiura, ameţi, buimăci, delira, năuci, zăpăci.Trimis de siveco, 14.04.2009. Sursa: Sinonimebâiguí vb., ind. prez. 1 sg. bâigui, 3 sg. şi pl. bâiguie, imperf. 3 sg. bâiguiáTrimis de siveco, 14.04.2009. Sursa: Dicţionar ortograficA BÂIGUÍ bâigui intranz. A vorbi incoerent şi confuz. [Sil. bâi-gu-i] /<ung. bolyo[n]gniTrimis de siveco, 14.04.2009. Sursa: NODEXbîiguí (-uiésc, bîiguít), vb. – 1. A bîlbîi, a vorbi stîlcit. – 2. A vorbi incoerent, a delira. – 3. A zăpăci, a descuraja. – var. buigui (cu der. săi). Creaţie expresivă, cf. bîjbîi. Nu pare convingător etimonul mag. bolyo(n)gni "a greşi", indicat de DAR şi de Gáldi, Dict., 86. – Der. bîiguială, s.f. (exprimare fără şir; delir; confuzie); bîiguitor, adj. (bîlbîit; aiurit, zăpăcit); bîiguitură, s.f. (bîlbîială; delir).Trimis de blaurb, 14.04.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.