- articula
- ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. tranz. A pronunţa, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega prin articulaţii. – Din fr. articuler, lat. articulare.Trimis de RACAI, 30.09.2003. Sursa: DEX '98A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăiTrimis de siveco, 18.10.2007. Sursa: AntonimeARTICULÁ vb. 1. v. pronunţa. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se articula un os.)Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimearticulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleázăTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficA ARTICUL//Á articulaéz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunţa. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXA SE ARTICUL//Á se articulaeáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulaţie. /<fr. articuler, lat. articulareTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulaţie. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].Trimis de LauraGellner, 06.03.2006. Sursa: DNARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ♢ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a ataşa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulaţie. (< fr. articuler, lat. articulare)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.