ştirbitură

ŞTIRBITÚRĂ, ştirbituri, s.f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinţi; ştirbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. fig. Diminuare a valorii, a însemnătăţii etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Ştirbi + suf. -tură.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ŞTIRBITÚRĂ s. 1. (rar) ştirbenie, (înv. şi reg.) ştir-bină, (reg.) ştirbeală. (ştirbitură la dinţi.) 2. ciobitură, ciocnitură, (înv. şi reg.) ştirbină, (reg.) ciumbli-tură, ştirbeală. (ştirbitură a unui pahar.)

Trimis de siveco, 05.08.2004. Sursa: Sinonime



ştirbitúră s. f., g.-d. art. ştirbitúrii; pl. ştirbitúri

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



ŞtirbitÚr//Ă ştirbiturăi f. 1) Loc gol format în dantură prin căderea dinţilor. 2) Margine de-formată a unui obiect (formata prin rupere, frângere, ciocnire etc.). /a ştirbi + suf. ştirbiturătură

Trimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEX