- ştimă
- ŞTÍMĂ1, ştime, s.f. Personaj din mitologia populară, imaginat ca o femeie care protejează apele, pădurile, comorile etc. – Din ngr. shíma.Trimis de LauraGellner, 03.05.2004. Sursa: DEX '98ŞTÍMĂ2, ştime, s.f. Partea care revine fiecăruia dintre interpreţii unei bucăţi muzicale şi care se extrage, separat, din partitura generală. – Din germ. Stimme.Trimis de LauraGellner, 03.05.2004. Sursa: DEX '98ştímă (mit., muz.) s. f., g.-d. art. ştímei; pl. ştímeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficŞtÍm//Ă1 ştimăe f. Parte care revine fiecăruia dintre interpreţii unei compoziţii muzicale, reprezentând un extras din partitura generală. /<germ. StimmeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXŞTÍM//Ă2 ştimăe f. (în mitologia populară) Fiinţă imaginară cu chip de femeie, înzestrată cu forţe supranaturale, care protejează apele, munţii, pădurile etc. /Orig. nec.Trimis de siveco, 23.01.2007. Sursa: NODEXştímă, ştíme, s.f. (reg.) 1. demon, stafie, duh ce păzeşte comorile necurate. 2. pocitură, pocitanie. 3. fiinţă sau plantă purtătoare de noroc. 4. noroc. 5. (în forma: ştemă) belşug de lapte la vite; mană, frupt. 6. copil mic şi neastâmpărat. 7. presimţire. 8. (în forma: ştemă) taină, secret. 9. (în forma: ştemă) fluierătură cu care ciobanii se cheamă între ei.Trimis de blaurb, 21.02.2007. Sursa: DARŞTÍMĂ s.f. (muz.) Notele extrase separat pentru partida unui cântăreţ, a unui instrument sau a unui grup de instrumente de acelaşi gen dintr-un ansamblu. [< germ. Stimme – voce].Trimis de LauraGellner, 27.05.2007. Sursa: DNŞTÍMĂ s. f. (muz.) extras, dintr-o partitură generală, a notelor scrise pentru partida fiecărui interpret. (< germ. Stimme)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDN
Dicționar Român. 2013.