- stimă
- STÍMĂ, stime, s.f. Sentiment de preţuire (plină de respect) determinat de meritele sau de calităţile cuiva sau a ceva; consideraţie, respect, p. ext. atitudine respectuoasă. ♢ expr. Cu toată stima sau cu stimă, formulă de politeţe folosită, de obicei, la încheierea unei scrisori. – Din it. stima. cf. fr. e s t i m e.Trimis de claudia, 13.09.2007. Sursa: DEX '98Stimă ≠ nerespectTrimis de siveco, 03.08.2004. Sursa: AntonimeSTÍMĂ s. 1. v. apreciere. 2. v. admiraţie. 3. v. au-toritate.Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonimestímă s. f., g.-d. art. stímei; pl. stímeTrimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortograficSTÍM//Ă stimăe f. 1) Sentiment favorabil determinat de o opinie bună faţă de o persoană pentru meritele sau pentru calităţile acesteia; respect. Demn de stimă. A inspira stimă. ♢ A avea stimă pentru cineva a stima pe cineva. Cu stimă, cu toată stimăa formulă de politeţe cu care se încheie o scrisoare sau o cerere. 2) Atitudine care decurge din acest sentiment. [G.-D. stimei] /<it. stima, fr. estimeTrimis de siveco, 22.08.2004. Sursa: NODEXSTÍMĂ s.f. Preţuire deosebită a meritelor şi a însuşirilor cuiva sau a ceva; cinste, consideraţie. [< it. stima].Trimis de LauraGellner, 14.05.2007. Sursa: DNSTÍMĂ s. f. preţuire deosebită a meritelor, a însuşirilor cuiva sau a ceva; consideraţie. (< it. stima, după fr. estime)Trimis de raduborza, 15.09.2007. Sursa: MDNstímă (-me), s.f. – Preţuire, apreciere, consideraţie. it. stima. – Der. stima, vb., din it. stimare; stimabil, adj., din it. stimabile, fr. estimable.Trimis de blaurb, 23.01.2009. Sursa: DER
Dicționar Român. 2013.