şezător

ŞEZĂTÓR, -OÁRE, şezători, -oare, adj., s.f. 1. adj. (înv.) Care are domiciliul într-un loc, care locuieşte în... 2. s.f. Adunare restrânsă la sate în serile de iarnă, la care participanţii lucrează şi totodată petrec, spunând poveşti, glume, ghicitori. ♦ Reuniune literară. – Şedea + suf. -ător.

Trimis de LauraGellner, 13.09.2007. Sursa: DEX '98



ŞEZĂTÓR adj. v. sedentar.

Trimis de siveco, 13.09.2007. Sursa: Sinonime



şezătór adj. m., pl. şezătóri; f. sg. şi pl. şezătoáre

Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa: Dicţionar ortografic



şezătór, şezătoáre, adj., s.m. şi f. 1. (adj.; înv.) (persoană) care şade, care este aşezată (pe ceva). 2. (s.f.; reg.) scândură fixată între tălpile războiului, pe care şade ţesătoarea când ţese. 3. (s.f.; reg.) aşternutul de sub şa. 4. (s.f.; reg.; în forma: şazatoare) loc unde se odihnesc vitele la amiază, când sunt la păşune. 5. (adj.; înv.) stabilit, domiciliat, într-un loc; vieţuitor, trăitor într-un loc. 6. (adj.; înv.) sedentar. 7. (adj.; reg.; în sintagmă) piatră şezătoare = piatra fixă din sistemul celor două roţi ale morii. 8. (s.f.; pop.) adunare restrânsă organizată de ţărani în serile de iarnă, pentru a lucra şi a petrece, spunând poveşti şi glume; furcărie, habă, habără, clacă. 9. (s.f. ; pop.) reuniune, întrunire; cenaclu, serată.

Trimis de blaurb, 14.11.2008. Sursa: DAR